Compania cehă de utilități CEZ a efectuat plata scadentă pentru gazele rusești în euro, a anunțat un purtător de cuvânt, refuzând să ofere detalii suplimentare, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Am făcut plata în euro, în linie cu recomandările Comisiei Europene. Nu comentăm în privința detaliilor", a declarat oficialul CEZ.
CITEȘTE ȘI Rusia cere să-i fie ridicate sancțiunile pentru a debloca porturile ucraineneDupă ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne și firme din UE au cerut instrucțiuni detaliate de la CE privind posibilele soluții de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuințelor, producția de electricitate și funcționarea uzinelor din Europa, scrie Agerpres.
Potrivit Comisiei Europene, sancțiunile UE nu împiedică firmele să-și deschidă conturi la o bancă desemnată și firmele pot plăti pentru gazele rusești, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte și declară tranzacția finalizată când este achitată în acea monedă.