Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă

Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2020

Capitala Rusiei, Moscova, confruntată cu o nouă creștere a numărului de infectări cu coronavirus, le-a cerut vineri locuitorilor săi în vârstă de peste 65 de ani să se izoleze la domiciliu, iar companiilor să recurgă la telemuncă, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Moscoviții în vârstă de peste 65 de ani și tinerii suferinzi de boli cronice nu trebuie să mai iasă din locuințele sau din grădinile lor", a scris primarul Serghei Sobianin pe site-ul său.

OMV și-a vândut participația la Gas Connect Austria către Verbund pentru 437 milioane de euro, partea a programului de înstrăinare de active în valoare de 2 miliarde euro CITEȘTE ȘI OMV și-a vândut participația la Gas Connect Austria către Verbund pentru 437 milioane de euro, partea a programului de înstrăinare de active în valoare de 2 miliarde euro

El le-a recomandat vârstnicilor să-și limiteze contactele cu apropiații, recomandând ca aceștia să se ocupe de cumpărături și de formalități în locul lor, scrie Agerpres.

În plus, primarul le-a cerut firmelor care au această posibilitate să recurgă din nou la telemuncă, după ce majoritatea și-au reluat activitatea în birouri în timpul verii.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
moscova