Putin acordă 10 zile libere în Rusia

Putin acordă 10 zile libere în Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 apr 2021

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat zece zile libere în Rusia, în lupta împotriva pandemiei covid-19, în contextul în care actualul val al pandemiei scade lent, potrivit unor date oficiale, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Kremlinul vrea să acorde zece libere în mai, cu scopul de a accelera o scădere a pandemiei, în urma unei solicitări a agenției sanitare ruse, scrie News.ro.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

”Dacă credeți că este necesar, voi semna decretul” cu privire la aceste zile libere, a anunțat liderul de la Kremlin într-o reuniune televizată.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Șefa agenției sanitare ruse a apreciat în cadrul acestei reuniuni că acordarea unor zile libere lucru ar putea conduce la o stabilizare a nivelului contaminărilor cu noul coronavirus.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
putin