Putin și Trump au discutat despre propuneri ”concrete” privind estul Ucrainei, un referendum, dezvăluie Bloomberg

Putin și Trump au discutat despre propuneri ”concrete” privind estul Ucrainei, un referendum, dezvăluie Bloomberg
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iul 2018

Propuneri ”concrete” în vederea soluționării conflictului în estul Ucrainei au fost ”discutate” de Vladimir Putin și Donald Trump în cursul summitului lor la Helsinki, a anunțat vineri ambasadorul Rusiei în Statele Unite, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Această problemă a fost discutată, propuneri concrete au fost făcute în vederea soluționării acestei chestiuni”, a declarat, într-o conferință de presă, la Moscova, Anatoli Antonov, pe care jurnaliști l-au întrebat dacă cei doi președinți au evocat situația în estul Ucrainei, scrie News.ro.

”De partea rusă, mai multe propuneri serioase au fost făcute, unele au fost anunțate de Vladimir Vladimirovici (Putin) în conferința de presă”, a declarat el, subliniind că ”nu s-a încheiat vreun acord secret”.

ULTIMA ORĂ Oferta Alro a eșuat. Încercarea rușilor de a înstrăina pachetul majoritar nu s-a întâlnit cu cererea de piață CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Oferta Alro a eșuat. Încercarea rușilor de a înstrăina pachetul majoritar nu s-a întâlnit cu cererea de piață

Potrivit agenției de știri Bloomberg, care citează surse anonime, Vladimir Putin i-a propus lui Donald Trump să se organizeze un referendum în regiunile separatiste din estul Ucrainei, cu scopul de a se pune capăt conflictului care s-a soldat cu peste 10.000 de morți începând din 2014 și până în prezent.

Tot potrivit Bloomberg, acest vot - așa cum este el văzut de Putin - s-ar desfășura în prezența unor oibservatori internaționali și ar viza statutul republicilor autoproclamte la Donețk și Lugansk, care nu se află sub controlul Kievului.

Antonov nu a comentat aceste informații.

”Dacă «comunitatea internațională» și în primul rând Statele Unite nu au putut să forțeze Kievul să pună în aplicare acordurile de la Minsk, atunci este posibil să se discute alte opțiuni în vederea soluționării crizei ucrainene”, a declarat, pe Facebook, o purtătoare de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova.

În cazul în care se adeveresc informațiile cu privire la acest referednum, el va fi cel mai probabil respins de către autoritățile ucrainene, care acuză Rusia de susținerea militară și financoară a rebelilor proruși.

”Kremlinul încearcă cu disperare să-și legitimeze crima agresiunii, ocupației Crimeei și Donbasului (regiunea din estul Ucrainei)”, a reacționat pe Twitter Olexii Makeiev, un reprezentant al Ministerului ucrainean de Externe, care a subliniat că ”refuză ferm” ideea vreunui referendum.

Întâlnirea tête-à-tête de aproximativ două ore, luni, la Helsinki, între Putin și Trump, în absența consilierilor lor, face obiectul unor intense speculații.

Președintele american, aflat sub focul unor critici în Statele Unite din cauza unor declarații considerate prea conciliante față de șeful statului rus, a declarat luni că l-a invitat pe Putin la Washington în toamnă, cu scopul de a ”continua dialogul”.

INTEROGAREA UNOR OFICIALI AMERICANI

Pe de altă parte, Donald Trump a respins joi cerearea lui Vladimir Putin de a permite justiției ruse să interogheze mai mulți americani, inclusiv un fost ambasador la Moscova, după ce a lăsat să planeze îndoiala pe această temă și a provocat furia clasei politice la Washington.

”Este o propunere făcută cu toată sinceritatea de președintele Putin, însă președintele Trump nu este de acord”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Într-o conferință de presă controversată a celor doi lideri, luni, la Helsinki, președintele rus a propus să se permită Wasgingtonului să-i interogheze, în Rusia, pe cei 12 agenți de informații ruși recent inculpați în Statele Unite din cauza amestecului în alegerile prezidențiale din 2016.

Însă cu ”condiția” unei ”reciprocități” - Moscova cerea în schimb să interogheze reprezentanți americani suspectați de Rusia de ”activități ilegale”, și anume în cazul în care este implicat un investitor britanic critic la adresa Kremlinului, William Browder, condamnat în contumacie de justiția rusă, care l-a găsit vonovat de evaziune fiscală.

Președintele american a evocat o ”idee interesantă” și o ”propunere incredibilă”.

Lipsa unui refuz al casei Albe, care a lăsat să planeze îndoiala afirmând miercuri că Donald Trump studiază această problemă, a alimentat polemica deja feroce la Washington pe tema atitudinii președintelui republican, acuzat că a dat dovadă de slăbiciune în fața unui adversar al Statelor Unite.

Un semn al unui anumit haos în Guvern, Departamentul de Stat a apreciat ”absolut absurdă” solicitarea rusă.

Până la urmă, preșdinția americană a anunțat joi că speră ca mai degrabă Putin să lase ”ceri 12 ruși identificați să vină în Statele Unite pentru a-și dovedi nevinovăția sau culpabilitatea”.

Dosarul s-a acutizat după ce justiția rusă a anunțat marți că vrea să interogheze mai mulți americani, între care fostul ambasador al Statelor Unite la Moscova în perioada 2012-2014 Michael McFaul, nominalizat de fostul președinte democrat Barack Obama.

Michael McFaul a interpelat administrația Trump pe rețele de socializare și în presă, iar o mobilizare s-a dezvoltat în jurul cuvântului-cheie #ProtectMcFaul.

Foștii secretari de Stat democrați John Kerry, Hillary Clinton și Madeleine Albright și-au exprimat susținerea față de acesta, dar și anumiți aleși republicani precum senatorul Marco Rubio.

”Administrația trebuie să spună clar, fără echivoc, că nu va lua niciodată o asemenea idee în considerare, nici într-un milion de ani. Punct. Asta nu merită nici măcar o jumătate de secundă de consultări. Periculos”, a scris pe Twitter John Kerry.

”Reprezentanți ai lui Putin nu trebuie să fie autorizați în nicio circumstanță să vină în Statele Unite și «să interogheze» americanii de pe lista lor”, a subliniat Marco Rubio, care a îndemnat Casa Albă să excludă ”în mod public” acest lucru.

Cu scopul de a execita presiuni asupra lui Donald Trump, Senatul a supus la vot, joi, o rezoluție prin care se opune oricărei decizii a administrației care să le permită autorităților ruse să interogheze oficiali americani. Votul, care a avut loc după anunțul Casei Albe, este fără apel - 98 de senatori au susținut textul în unanimitate, fără vreun vot împotrivă.

Liderul opoziției democrate în Senat, Chuck Schumer, a apreciat că a fost vorba despre un ”avertisment”: ”Congresul nu va permite vreodată așa ceva”.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
putin
ucraina