Turcia introduce taxă turistică

Turcia introduce taxă turistică
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 ian 2023

Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum și pentru circuitele organizate de agențiile de turism, transmite Novinite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Angajații misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică, arată Agerpres.

FOTO În prima zi din an, președintele Bulgariei s-a dus la Viena să discute cu cancelarul Austriei despre Scchengen CITEȘTE ȘI FOTO În prima zi din an, președintele Bulgariei s-a dus la Viena să discute cu cancelarul Austriei despre Scchengen

Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.

Reprezentanții sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susținând că ar afecta poziția competitivă a țării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică.

VIDEO Ucraina se compară cu Bruce Willis CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina se compară cu Bruce Willis

În 2022, autoritățile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turiști și obținerea de venituri de 37 miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turiști străini au venit în Turcia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
taxa