VIDEO Cutremur Turcia: Strigăte rămase fără răspuns de sub ruine, în așteptarea salvatorilor. "Oamenii îmi trimit mesaje vocale de sub dărâmături."

VIDEO Cutremur Turcia: Strigăte rămase fără răspuns de sub ruine, în așteptarea salvatorilor. "Oamenii îmi trimit mesaje vocale de sub dărâmături."
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 feb 2023

Un jurnalist turc, stabilit la Istanbul, a povestit la televiziune că primește mesaje vocale de la oameni rămași prinși între dărâmâturile clădirilor prăbușite după cutremur, în timp ce la Hatay oamenii care au reușit să se salveze încearcă să comunice printre ruine cu oamenii rămași înăuntru, în așteptarea disperată a salvatorilor, relatează BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ibrahim Haskologlu a povestit la BBC că oamenii îi trimit lui și altor jurnaliști videoclipuri, mesaje vocale și locațiile lor, direct de sub dărâmături, arată news.ro.

CONFIRMARE Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe al Vioricăi Dăncilă, va candida la Președinție CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe al Vioricăi Dăncilă, va candida la Președinție

"Oamenii sunt încă sub clădirile prăbușite, au nevoie de ajutor", spune jurnalistul. Ei ne spun unde se află și "noi nu putem face nimic", a declarat Haskologlu, adăugând că Turcia are nevoie de tot ajutorul internațional pe care îl poate primi.

Originar din Malatya - o zonă puternic afectată de cutremurele de luni -  Ibrahim Haskologlu are de gând să se întoarcă acasă cât mai curând posibil pentru a ajuta acolo unde este nevoie.

VIDEO Fostul premier al Israelului: SUA și aliații săi au blocat negocierile de pace Ucraina-Rusia. A fost o decizie legitimă, dar am considerat-o greșită atunci CITEȘTE ȘI VIDEO Fostul premier al Israelului: SUA și aliații săi au blocat negocierile de pace Ucraina-Rusia. A fost o decizie legitimă, dar am considerat-o greșită atunci

În același timp, în provincia Hatay, de la granița Turciei cu Siria, una dintre cele mai afectate regiuni, au fost surprinse imagini dramatice în cursul nopții. În întuneric, un locuitor caută printre dărâmături. El crede că sub ele se află cineva în viață.

"Vorbește tare", imploră el.

"După cum vedeți, este un cadavru aici. Este mort și nimeni nu l-a scos. Iar vocea unei femei se aude de dedesubt", explică bărbatul.

În timp ce vorbește, o voce de femeie strigă într-adevăr de sub dărâmături. Strigă din nou, apoi lovește în ceva metalic încercând să-i atragă atenția bărbatului pentru a o putea localiza.

Dar el singur nu poate face nimic. Casa s-a prăbușit și este nevoie de utilaje pentru a ridica grămezile de moloz și fragmentele de pereți.

UDMR, pe aceeași voce cu PSD prvind taxa de solidaritate: Companiile au făcut profit pe consumul românilor CITEȘTE ȘI UDMR, pe aceeași voce cu PSD prvind taxa de solidaritate: Companiile au făcut profit pe consumul românilor

În apropiere, un alt locuitor din Hatay, Deniz, arată spre clădirea prăbușită în care părinții săi au rămas blocați. "Fac zgomote, dar nu vine nimeni. Suntem devastați. Doamne... Ne strigă. Spun: Salvați-ne! Dar noi nu-i putem salva. Cum îi vom salva?", se întreabă el.

Această poveste a strigătelor care nu primesc răspuns se repetă la nesfârșit în toată această regiune, relatează corespondenții BBC, care în zori, în frigul pătrunzător, s-au îndreptat spre o clădire de 10 etaje din Adana care se prăbușise complet. Au întâlnit două femei învelite în pături, care se îndreptau și ele spre dărâmături.

Ummu Bayraktar și Nazife Batmaz s-au adăpostit peste noapte într-o moschee care a devenit un centru pentru operațiunile de ajutor. Casa lor, aflată în apropiere, a fost grav avariată.

Una dintre mașinile Elenei Udrea, vândută de ANAF cu 5.000 euro. Ce se va întâmpla cu terenurile CITEȘTE ȘI Una dintre mașinile Elenei Udrea, vândută de ANAF cu 5.000 euro. Ce se va întâmpla cu terenurile

Cele două femei o caută pe prietena lor, Nurten. O găsesc ghemuită într-o pătură, în frig. Stă jos și plânge. Fiica ei, adultă, Senay, se afla la etajul al doilea al clădirii prăbușite. Nurten a așteptat acolo toată ziua și toată noaptea, dar nu a primit nicio veste. "Când fiica mea zace în frig, cum pot să mă întind într-un pat cald?", spune ea. "Fetei mele nu i-a plăcut niciodată frigul, oh, Doamne. Ea este sub pământ. Inima mea arde", plânge femeia.

Se aud burghiile picamerelor și zgomotul excavatorului. Prietenele ei încearcă să o liniștească.

Fiica ei are, la rândul ei, două fete și ambele studiază în prezent în străinătate. Încearcă să se întoarcă în Turcia. "Ce am să le spun fetelor? Vin astăzi aici. Ce ar trebui să le spun? Că mi-au încredințat-o pe mama lor", spune Nurten.

VIDEO&FOTO Avalanșă în Făgăraș. Costurile intervenției de la cabana Capra, suportate de stat CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Avalanșă în Făgăraș. Costurile intervenției de la cabana Capra, suportate de stat

În Turcia, sentimentul de pierdere a celor dragi se răspândește mai repede decât căutarea supraviețuitorilor.

Ambasada Turciei la București a transmis mulțumiri României pentru ajutorul acordat în urma cutremurului devastator care a ucis, potrivit ultimului bilanț, peste 3.000 de persoane.

Instituția face apel și pentru colectarea de donații.

VIDEO&FOTO Carnavalul de la Veneția își recapătă strălucirea de altădată CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Carnavalul de la Veneția își recapătă strălucirea de altădată

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat 7 zile de doliu național în urma cutremurului devastator, soldat cu mii de morți, despre care a spus că este cea mai mare catastrofă seismică din țară din 1932 până în prezent.

VIDEO Cutremur Turcia: Strigăte rămase fără răspuns de sub ruine, în așteptarea salvatorilor.

Ambasada Turciei la București a transmis mulțumiri României pentru echipa de intervenție, formată din aproape 60 de persoane, care a fost trimisă să ajute la căutarea victimelor.

VIDEO Cutremur Turcia: Strigăte rămase fără răspuns de sub ruine, în așteptarea salvatorilor.

”Mulțumim, România! Nu vom uita niciodată ajutorul vostru prețios. (…) Apreciem eforturile lor și le dorim mult succes”, a transmis Ambasada Turciei.

VIDEO Imaginile dezastrului după cutremurele din Turcia și Siria CITEȘTE ȘI VIDEO Imaginile dezastrului după cutremurele din Turcia și Siria

Instituția, dar și Ambasada României în Turcia, face apel pentru strângerea de donații: ”Persoanele care doresc să vină în sprijinul Autorității pentru managementul dezastrelor și situațiilor de urgență din Turcia, în intervenția de căutare și recuperare a persoanelor afectate de cutremurele de azi, pot face acest lucru printr-o donație direct pe site-ul AFAD, accesând pagina:

https://www.afad.gov.tr/depremkampanyasi2”.

VIDEO Cutremur Turcia: Strigăte rămase fără răspuns de sub ruine, în așteptarea salvatorilor.

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8, s-a produs, luni dimineață devreme, la adâncimea de 17,9 kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, în apropiere de granița cu Siria.

A fost urmat apoi, în jurul prânzului, de o replică aproape la fel de puternică, de magnitudine 7,5.

Bilanțul victimelor depășește 3.000 de morți în ambele țări.

Seismele au avut în total 130 de replici și 2.834 de clădiri s-au prăbușit.

 

Un cuplu rus a fost arestat pentru o conversație privată anti-război într-un restaurant CITEȘTE ȘI Un cuplu rus a fost arestat pentru o conversație privată anti-război într-un restaurant

Blocuri au fost doborâte la pământ în cutremur, iar mormane de moloz și fier beton blocau drumuri.

Viktor Orban preia retorica Rusiei: Dacă trimiți arme Ucrainei, indiferent ce spui, ești în război CITEȘTE ȘI Viktor Orban preia retorica Rusiei: Dacă trimiți arme Ucrainei, indiferent ce spui, ești în război

Salvatorii acționau să scoată supraviețuitori dintre dărâmături.

În Siria, 371 de persoane au fost ucise, iar alte 1.089 rănite în zone aflate sub controlul Guvernului al-Assad, a anunțat Ministerul sirian al Sănătății, citat de agenția oficială siriană de presa Sana.

Căștile Albe au anunțat că în zonele aflate sub controlul rebelilor au murit 221 de oameni, iar alți 419 au fost răniți, un bilanț provizoriu.

Un nou cutremur, cu magnitudinea de 7,7, a lovit luni la prânz, la 8 ore după primul cataclism, centrul Turciei, a anunțat Centrul Seismologic European-Mediteranean.

Inițial, noul cutremur a fost anunțat ca având o magnitudine de 7,5, iar ulterior de 7,6.

Un cuplu rus a fost arestat pentru o conversație privată anti-război într-un restaurant CITEȘTE ȘI Un cuplu rus a fost arestat pentru o conversație privată anti-război într-un restaurant

Epicentrul noului cutremur, produs la ora 10:24 GMT, la o adâncime de 7 kilometri, se află în Elbistan, în provincia Kahramanmaraș, situată la 80 de kilometri de epicentrul primului cutremur, care a avut loc luni la ora locală 4:17 (1:17 GMT).

Erdogan a declarat că acesta este cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia după anul 1939, adăugând că 2.818 de clădiri s-au prăbușit în urma cutremurului. 

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 grade s-a produs luni dimineață devreme, la adâncimea de 17,9 de kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de granița cu Siria, anunță CNN.

Regiunea sudică Gaziantep este unul dintre principalele centre industriale și de producție ale Turciei și se învecinează cu Siria. În zonă se află, de asemenea, numeroși refugiați, scrie News.ro.

Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii CITEȘTE ȘI Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii

Serviciul european de monitorizare seismică EMSC a declarat că se evaluează posibilitatea unui risc de tsunami, transmite Reuters.

Șeful Crucii Roșii din Turcia a declarat că mobilizează resurse pentru regiune, deoarece a primit informații despre pagube grave și clădiri prăbușite și a îndemnat oamenii să plece din casele avariate.

Posturile de televiziune TRT și Haberturk au prezentat imagini cu oameni adunați în jurul unei clădiri distruse din Kahramanmaras, căutând supraviețuitori.

Guvernatorul provinciei Sanliurfa din sud-estul Turciei, Salih Ayhan, a declarat pe Twitter că există clădiri distruse și a îndemnat oamenii să se ducă în locuri sigure.

CLĂDIRI DĂRÂMATE ȘI ÎN SIRIA

Cutremurul a fost resimțit în Cipru, Liban și mai ales Siria, dar și în Grecia și Israel, potrivit The Guardian.

Presa de stat siriană a declarat că un număr mare de clădiri s-au prăbușit în provincia Alep, în timp ce o sursă din cadrul serviciilor civile din Hama a declarat că mai multe clădiri s-au prăbușit și acolo.

Familii super-bogate părăsesc China pentru a-și pune averile la adăpost de Partidul Comunist. Unde se duc. \ CITEȘTE ȘI Familii super-bogate părăsesc China pentru a-și pune averile la adăpost de Partidul Comunist. Unde se duc. "Nu vă puteți imagina cât cheltuiesc. Este o nebunie"

"Au căzut tablouri de pe pereții din casă", a declarat Samer, un locuitor din Damasc, capitala siriană. "M-am trezit îngrozit. Acum suntem cu toții îmbrăcați și stăm la ușă", a povestit sirianul.

Cinci cutremure au avut loc luni dimineață în decurs de două ore și în zona seismică Vrancea.

Conform datelor Institutului Național pentru Fizica Pământului, primul cutremur, care a fost și cel mai puternic, având o magnitudine de 4,5, s-a produs la ora 3:26, la adâncimea de 20 de km.

Celelalte trei cutremure au avut loc la orele 4:09, 4:13, 5:01 și 5:26, având magnitudinile 2,6, 2,9, 2,7 și 2 , trei dintre ele la adâncimea de 17 kilometri, iar al patrulea la 21 de kilometri.

Anul acesta, în zona Vrancea, au avut loc 23 de cutremure, iar cel de luni este cel mai puternic.

Președintele Klaus Iohannis a transmis sincere condoleanțe din partea României familiilor victimelor cutremurului cutremurului devastator care a lovit Turcia și Siria. Gândurile noastre se îndreaptă către victimele și familiile acestora, spune șeful statului. 

Bilanțul victimelor cutremurului care a avut loc luni sudul Turciei ar putea atinge 10.000 de morți, estimează Institutul american de geofizică USGS, relatează CNN.

USGS estimează că există 47% risc ca bilanțul să fie cuprins între 1.000 și 10.000 de morți, 27% să fie cuprins între 100 și 1.000 de morți și 20% șase ca bilanțul să fie cuprins între 10.000 și 100.000 de morți.

USGS face aceste estimări pe baza modelizării unor cutremure care au avut loc în trecut în regiune, populația expusă cutremurului și vulnerabilitatea structurilor în zonele cele mai afectate luni.

”Sunt posibile victime multe și pagube mari și un dezastru extins”, estimează USGS.

VIDEO Ucraina introduce opriri de urgență ale electricității după un „accident tehnologic semnificativ” CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina introduce opriri de urgență ale electricității după un „accident tehnologic semnificativ”

”Populația din această regiune locuiește în structuri care sunt extrem de vulnerabile la cutremure, deși există unele structuri rezistente”, estimează institutul.

USGS estimează pierderi economice în valoare de unul până la zece miliarde de dolari, adică până la 2% din PIB-ul Turciei.

Oamenii din Damasc, precum și din orașele libaneze Beirut și Tripoli au fugit în stradă și s-au urcat în mașini pentru a se îndepărta de clădiri, au declarat martorii.

Potrivit CNN Turk, cutremurul a fost resimțit în mai multe orașe mari, precum Kahramanmaraș, Gaziantep, Nevșehir, Kayseri, Ankara, Adana și Hatay. Autoritățile fac apel la populație să lase drumurile libere, pentru a se putea interveni.

viewscnt
Afla mai multe despre
cutremur
turcia