Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și ambasadorul Chinei la Belgrad, Chen Bo, au participat duminică la inaugurarea autostrăzii E-763, denumită "Milos cel Mare", aceasta fiind prima autostradă construită de chinezi în Europa, care a fost deschisă traficului, informează Euronews și Tanjug.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Autostrada E-763 face parte dintr-o rețea trans-europeană de autostrăzi care face legătura între Gdansk și Atena, precum și între Istanbul și portul Bar de la Marea Adriatică, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Altex pleacă de pe platforma eMAGAutostrada inaugurată duminică face legătura între orașele Obrenovac și Ljig, are o lungime de 62,7 kilometri și a fost concepută pentru viteze de 130 km/h.