Vinul de azi: Dagon Har Roze 2019

Vinul de azi: Dagon Har Roze 2019
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 11 iul 2020

Vinul de astazi este un interesant cupaj rose de Cabernet și Syrah.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

 
Se știe deja că regiunea Dealul Mare este una foarte ofertantă, cu un potențial remarcabil pentru domeniul viticol. Tocmai de aceea, specialiștii de la Dagon Clan se transformă din când în când în mici exploratori, gata să găsească cele mai bune soluții pentru a valorifică acest potențial. Dovada? Chiar recomandarea noastră de astăzi, Dagon Clan Roze 2019. Datorită fermentației malolactice, procedeu după care a fost realizat, vinul are o finețe și o eleganță aparte.

Acest vin poate fi degustat la la 8-10 grade Celsius, alături de preparate cu carne albă, pește, fructe de mare, paste, sosuri albe etc. 

Vinul poate fi cumpărat de AICI.

Material în parteneriat cu Unvinpezi.ro 

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
unvinpezi
cel mai ieftin vin
pret vin
vin ieftin