În doar câteva săptămâni, YouTube a trecut de la „nu ne interesează să dezvoltăm o aplicație” la „avem în plan dezvoltarea unei aplicații” pentru Vision Pro.
BNR a decis la rândul său să raporteze postarea în care guvernatorul Mugur Isărescu apare, într-un clip trucat, ca promovând o platformă de investiții.
Cheltuielile cluburilor de fotbal din campionatul britanic Premier League s-au redus cu 715 milioane de lire sterline (912,27 milioane de euro) în fereastra de transferuri din luna ianuarie, comparativ cu anul precedent, până la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, potrivit unei analize realizate de Deloitte, divizia Sports Business Group.
S-au înmulțit reclamele de tip deep fake de pe platformele de socializare în care celebrități, mai ales din lumea financiară, se oferă să dea românilor secretul îmbogățirii rapide. Cu buze care se mișcă anapoda și voci care o iau razna, clipurile sunt vizibil trucate, dacă le urmărești cu puțină atenție. Totuși, mulți le iau de bune. Reclamațiile la Facebook și Google nu au niciun efect.
Încă o platformă majoră de streaming, Disney+, a decis să elimine posibilitatea partajării parolei de către clienții săi, așa-zisa „password sharing”, urmând exemplul Netflix de anul trecut, relatează Mashable.
Vineri are loc lansarea oficială a primei căști Apple de realitate virtuală, Vision Pro, care costă 3.500 de dolari, fără accesorii.
Netflix promite aventură, misiuni fantastice și povești de iubire în luna lui Valentin, dar și tensiune și emoții la cote înalte în cel mai nou sezon Drive to Survive.
Șervețelul pe care Lionel Messi a semnat primul său contract cu FC Barcelona, la vârsta de 13 ani, va fi scos la licitație în luna martie cu un preț de pornire de 300.000 de lire sterline (381.000 de dolari), a anunțat miercuri casa de licitații britanică Bonhams, potrivit Reuters.
Sute de mii de vizitatori ai Carnavalului de la Veneția se bucură de ceea ce ar putea fi ultimul an de acces gratuit pentru excursioniștii de o zi în istoricul oraș italian construit într-o lagună, înainte de intrarea în vigoare a unei taxe mult discutate, ce a fost adoptată pentru a încerca să se limiteze numărul de vizitatori, informează Reuters.
Melodiile numeroșilor artiști reprezentați de Universal Music Group vor dispărea în curând de pe TikTok, anunță marele producător de muzică.