Un diamant roz extrem de rar, în formă de pară și aparținând clasei ”fancy vivid”, estimat la 38 de milioane de dolari, va fi pus în vânzare la o licitație ce va avea loc la Geneva, în luna mai, informează Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Acest diamant special, denumit ”Unique Pink” și considerat de experții casei Sotheby's ”o nestemată supremă, rară și excepțională”, are 15,38 de carate, scrie News.ro
The Gemological Institute of America, o autoritate mondială în domeniul clasificării diamantelor, a oferit acestui diamant cel mai înalt scor posibil, incluzându-l în clasa ”fancy vivid” - clasa de culoare ”foarte intensă”.
Diamantele roz cu o astfel de calitate sunt foarte rare, precizează experții casei Sotheby's.
CITEȘTE ȘI Ian McKellen renunță la 1,4 milioane de dolari, refuzând să își scrie memoriileLicitația acestei case, denumită ”Magnificent Jewels and Nobel Jewels”, va avea loc la Geneva, pe 17 mai.
La începutul acestei săptămâni, un diamant albastru de 10,1 carate, cu cel mai mare grad de claritate internă (”flawless”) și aparținând clasei ”fancy vivid” (culoare ”foarte intensă”), a fost vândut cu 31,8 milioane de dolari la o licitație organizată de casa Sotheby's, la Hong Kong.