Cum arată contabilitatea unui club de fotbal finanțat de la bugetul local

Cum arată contabilitatea unui club de fotbal finanțat de la bugetul local
scris 24 nov 2016

Mai mult de jumătate din cluburile din prima ligă de fotbal din România sunt finanțate parțial, dacă nu chiar integral, de autoritățile locale. Steaua, Dinamo sau Viitorul Constanța sunt mai degrabă excepțiile dintr-un fotbal cu un puternic caracter clientelar și electoral.

Intervenția statului în majoritatea activităților economice este privită în general cu scepticism de publicul larg și de “specialiști”, cu câteva excepții “de interes național”. Fotbalul pare că a devenit una dintre aceste excepții, în pofida faptului că mai multe controale ale Curții de Conturi efectuate la cluburi finanțate de la bugetul autorităților locale, precum Petrolul Ploiești, ASC Poli Timișoara, ASA Târgu Mureș sau FC Voluntari, etc, au identificat nereguli grave, care s-au soldat, în unele cazuri, și cu procese și ani de pușcărie.

Monopolul autorităților locale asupra fotbalului din ligile inferioare

Competiția sportivă este mult mai denaturată de finanțările din bugetele locale în ligile inferioare. Spre deosebire de cluburile din prima ligă, cluburile din ligile inferioare nu beneficiază de venituri considerabile din drepturi tv sau din sponsorizare, finanțarea efectuându-se aproape exclusiv de la bugetele locale. Un exemplu este clubul Dunărea Călărași, care anul trecut s-a bătutu pentru promovare cu Rapid București. Club bucureștean, nefinanțat de la buget și care a intrat în lichidare. O clonă sau, după unii, chiar mai multe clone, ale Rapidului evoluează în Liga a 5-a, în timp ce locul său în prima ligă a fost ocupat de un club finanțat, ilegal, susține Curtea de Conturi, de la bugetul local, ASC Poli Timișoara.

În acest timp, Dunărea Călărași evoluează în liga a doua. Chiar dacă nu mai are rezultatele de anul trecut, șanse ca echipa să se lupte pentru promovare există încă. Interesant este însă modul în care este finanțată această echipă. Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași este o structura sportivă constituită în anul 2005, sub forma unui club sportiv de drept privat. Finanțarea acesteia provine în proporție de peste 90% de la autoritățile locale.

Peste 90% din finanțarea Dunării Călărași - asigurată de la bugetele locale

Drept urmare, Consiliul Județean Călărași a solicitat propriului departament de audit un raport pe tema activității clubului.

Potrivit Raportului, la data de 31.08.2016, veniturile asociației erau de 3.210.092 lei, dintre care 65% cotizații ale membrilor fondatori (Consiliul Județean Călărași - 1.050.000 lei, Consiliul Local al Municipiului Călărași - 1.050.000lei și SC Ecoaqua SA Călărași - 7.000 lei - de departe cea mai insignifiantă sumă) și 26% - “proiecte” cu finanțare nerabursabilă (Consiliul Județean Călărași - 535.000 lei, Consiliul Local al Municipiului Călărași - 325.000 lei).

Dunărea Călărași își asigură din surse “private” doar 9% din venituri: 3% (84.486 lei) din drepturi tv, 2% (59.565 lei) din vânzarea de bilete, iar din sumele primite de la FRF, sponsorizări și alte surse doar 4% (129.041 lei).

50% din cheltuieli efectuate în numerar

În plus, constatările raportului nu sunt deloc încurajatoare în ceea ce privește modul cum sunt cheltuite fondurile publice în cazul unui astfel de club. Potrivit Departamentului de Audit al CJ Călărași, în cursul anului 2016 Adunarea Generală (organul de conducere al asociației sportive) s-a întrunit într-o singură ședință pentru aprobarea bilanțului contabil pe anul 2015. “Consiliul Director nu a avut nicio ședință, deși potrivit statutului ședințele ar fi trebuit realizate o dată pe lună, iar cenzorul nu și-a îndeplinit atribuțiile, nu exista rapoarte ale acestuia cu privire la controlul financiar și intern”, precizează documentul.

Potrivit auditorilor, în cadrul asociației se practica “un mod de lucru defectuos cu avansurile de trezorerie acordate personalului. Dispozițiile de plată către casierie întocmite pentru eliberarea numerarului nu sunt semnate de persoanele responsabile: președinte, contabil, casier, și nu se urmărește justificarea sumelor. Sunt situații în care documentele aduse ca justificare pentru suma cheltuita sunt anterioare datei avansului”.

Aproximativ 50% din sumele achitate furnizorilor, alocate plății salariilor sau pentru avansuri de trezorerie acordate personalului sunt plătite în numerar, deși Asociația are conturi curente deschise la două bănci.

viewscnt
Afla mai multe despre
fotbal
finantare
bugete locale
dunărea călărași