Boris Becker a fost declarat falit

Boris Becker a fost declarat falit

John McEnroe și Boris Becker (dreapta)

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iun 2017

Fostul tenisman Boris Becker, cel mai tânăr câștigător al turneului de la Wimbledon, la 17 ani, în 1985, a fost declarat falit, miercuri, de o instanță din Londra, informează dailymail.co.uk.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Germanul, dator "o sumă considerabilă" la bănci britanice, nu a fost prezent  la audieri, fiind reprezentat de un avocat. Acesta a cerut amânarea judecății cu 28 de zile, timp în care fostul jucător de tenis să obțină ridicarea unei ipoteci de șase milioane de euro de pe o proprietate de-a sa din Spania. Reprezentantul reclamanților nu a fost de acord cu un nou termen. Acesta a argumentat că pârâtul a mai cerut o amânare, la 28 aprilie, din același motiv și până în prezent nu au fost semne că Becker va putea să scape de ipotecă și să-și plătească apoi datoriile în Marea Britanie, arată news.ro.

Judecătoarea a respins cererea de amânare și a constatat falimentul fostului sportiv, acum comentator TV. "Lasă impresia unui om care își bagă capul în nisip", a comentat judecătoarea. "Nu e o persoană sofisticată când vine vorba de finanțe", l-a apărat avocatul pe Becker.

FOTO Elevi de liceu au jucat fotbal cu roboți, la campionatul național de robotică CITEȘTE ȘI FOTO Elevi de liceu au jucat fotbal cu roboți, la campionatul național de robotică

În vârstă de 49 de ani, Boris Becker, fost numărul 1 mondial, are în palmares două titluri la Australian Open, trei la Wimbledon și unul la US Open, toate la simplu.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
becker
faliment