Economia americană a înregistrat o creștere peste estimări în trimestrul patru al anului trecut, impulsionată de cheltuielile de consum și investițiile companiilor în structuri non-rezidențiale precum uzinele, transmite Reuters.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, s-a arătat nemulțumit că a primit o factură la energie electrică ”destul de mare”, respectiv de 199 lei, în condițiile în care nu se consideră un mare consumator.
România are un preț la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investițiilor în "energie verde, în regenerabile", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Finanțelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiții cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.
Managerii estimează o creștere a activității în construcții, o relativă stabilitate a numărului de salariați în industria prelucrătoare, construcții și în servicii și creșterea prețurilor în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul, până în luna mai, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Plenul Consiliului Concurenței va fi majorat de la 7 la 9 membri, care vor fi numiți prin hotărâre a Parlamentului, iar președintele va numi doar un vicepreședinte al Consiliului, asemenea prrim-ministrului, restul membrilor urmând a fi numiți de partidele parlamentare, conform unui proiect de lege inițiat de PSD în 2018, adoptat luna trecută de Parlament pentru a doua oară, și promulgat acum de șeful statului.
Prețurile finale pentru consumatori la energie electrică și gaze naturale vor fi ″semi-liberalizate″, de la 1 aprilie 2025, când expiră actuala schemă de plafonare, Guvernul introducând acum o perioadă de tranziție de 1 an, până după iarna 2025-2026.
Guvernul a abrogat celebra ″taxă pe soare″ ce are ca țintă prosumatorii de energie.
Grupul DIGI atenționează clienții din România că este în centrul unei campanii de tip phishing, imaginea companiei fiind folosită în acțiuni prin care se încearcă furtul datelor.
Numărul șomerilor în Germania a crescut mai puțin decât se estima în martie, deși încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieței forței de muncă, transmite Reuters.