Pentru prima dată, cheltuielile militare guvernamentale au crescut în toate cele cinci regiuni geografice principale, a constatat think tank-ul SIPRI, cu sediul la Stockholm. Cheltuielile militare globale au atins un nivel record de 2.440 miliarde de dolari, după cea mai mare creștere anuală a bugetelor guvernamentale pentru armament din ultimii zece ani, potrivit raportului pe această temă al organizației, scrie The Guardian.
Italia și Franța ar trebui să reducă cheltuielile mai repede decât intenționează în prezent, pentru a ține datoriile publice sub control, în timp ce Germania ar trebui să aloce fonduri mai mari pentru a-și relansa creșterea economică, potrivit Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters.
Pelicula „Civil War”, lungmetrajul cineastului britanic Alex Garland, descrie un război civil în SUA și a perplexat, captivat și speriat spectatorii din America. Filmul, care poate fi văzut și în România, a intrat în săli și în Rusia, cu un mare succes, dar cu un nume schimbat față de restul lumii.
O atenționare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpații Meridionali și Carpații de Curbură va intra în vigoare luni, la ora 18:00, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Omniasig, subsidiară a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), a câștigat o licitație pentru furnizarea unei polițe de răspundere civilă față de terți în cazul activității Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA.
Asirom semnează. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Rusia a declarat duminică că aprobarea de către parlamentarii americani a unui sprijin suplimentar pentru Ucraina de 60,84 miliarde de dolari a arătat că Washingtonul se implică mai profund într-un război hibrid cu Rusia, care se va sfârși într-o umilință similară cu cea din Vietnam sau Afganistan, relatează Reuters.
Indemnizația de internship ar putea să fie impozitată doar dacă aceasta este mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară, conform unei inițiative legislative depusă de parlamentarii USR Raoul Trifan, Adina Săniuță și Oana Țoiu. Mai exact, statul ar urma să taxeze doar diferența între indemnizația de internship și valoarea salariului de bază minim brut pe țară, potrivit News.ro.
O unitate a forțelor de apărare Israeliene se confruntă cu sancțiunile SUA pentru tratamentul acordat palestinienilor din Cisiordania ocupată, chiar dacă Congresul a votat pentru acordarea unui ajutor de urgență de 26 de miliarde de dolari pentru Israel, relatează The Guardian.
Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță că a găsit soluția tehnică pentru ca, în cazul în care există diferențe de notare la grile, la evaluarea națională, platforma de evaluare digitalizată să semnaleze asta evaluatorilor, pentru a reveni asupra grilelor respective și a remedia. ”Procesul de digitalizare trebuie să continue și facem totul pentru a-l îmbunătăți”, spune ministrul Educației.