Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut în iunie cu 8,9% față de aceeași lună a anului trecut, în special ca urmare a majorării semnificative a afacerilor din industria extractivă, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Evoluția vine după o creștere puternică în luna mai, de 18,5%, cel mai înalt ritm din martie 2007, când rata de creștere a fost de 23,6% față de martie 2006, scrie News.ro.
Cumulat, în primele șase luni din acest an, cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut cu 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În iunie, cea mai mare creștere a fost înregistrată în industria extractivă (+24,8%), în timp ce afacerile din industria prelucrătoare, cu cea mai mare pondere, au urcat cu 8,7% față de aceeași lună a anului trecut.
CITEȘTE ȘI 10 semne că agenția de turism pe care ați ales-o nu este de încredere (P)Pe mari grupe industriale, industria bunurilor de capital a crescut cu 10%, industria bunurilor intermediare - cu 9,7%, industria bunurilor de folosință îndelungată - cu 8,5%, industria bunurilor de uz curent - cu 8%, iar industria energetică - cu 2,2%.
Față de luna anterioară, cifra de afaceri a companiilor din industrie a scăzut în luna iunie cu 3,5%.
În 2016, cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut cu 4,7% față de 2015, ritm dublu față de cel înregistrat în anul precedent.