Compania aeronautică IAR Brașov (simbol bursier IARV) a anunțat schimbări în consiliul de administrație, ca urmare a demisiei depuse de către Ilie Călin Bodea, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB), potrivit News.ro.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
"Ca urmare a demisiei depuse de către Ilie Călin Bodea, consiliul de administrație al Societății are următoarea componență începând cu data de 9 august 2019: Mariuca-Oana Pistol (președinte CA), Alin Guțu, Ruxandra-Rodica Anghel și Emil Niță (administratori provizorii neexecutivi)", arată raportul.
CITEȘTE ȘI IAR Brașov zboară precum elicopterele sale. Își dublează afacerile trimestriale și își majorează cu 75% profitul netIAR SA Brașov este o companie aeronautică cu o tradiție de aproape 100 de ani. Este specializată pentru mentenanță, reparații și reparații capitale pentru elicopterele Puma și Alouette III.
Compania a înregistrat în primul semestru al anului un profit net de aproape 39 milioane lei, în creștere de aproape trei ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, și afaceri de 206,29 milioane lei, mai mari de aproape trei ori.
Compania are o capitalizare de 224,65 milioane lei și este listată pe Bursa de Valori București sub simbolul "IARV".