Trei persoane au fost reținute pentru evaziune fiscală în domeniul comerțului cu articole textile, în urma a 25 de percheziții făcute în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele acestora, precum și la firme și instituții, fiind ridicați 200.000 de euro. Descinderile în acest caz continuă și sâmbătă în mai multe județe, din cercetări reieșind că în București și Ilfov s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerțului cu articole textile este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel. Alături de acesta au mai fost reținuți, în același caz, o călugăriță și un director din Regia Autonomă de Transport București (RATB). Surse din Poliție spun că preotul ar fi cumpărat, cu o parte din banii obținuți din contrabandă, clopote pe care le-a donat Bisericii, potrivit News.ro.
Potrivit surselor citate, liderul grupării este preotul Popa Gabriel, zis Gabi Viteză, manager al Arhiepiscopiei Tomisului. El a fost reținut, alături de alte două persoane, în urma perchezițiilor făcute vineri în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța.
Celelalte două persoane reținute sunt o călugăriță, Dună Anișoara, și directorul pe Achiziții de la RATB, Badiu Florin. Surse citate au mai spus că preotul ar fi cumpărat, cu o parte din banii obținuți din contrabandă, clopote pe care le-a donat Bisericii.
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului Curțiii de Apel București, au făcut, vineri, 25 de percheziții în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele unor persoane (16), la societățile comerciale (6) și la instituții, într-un caz de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu articole textile.
Membrii unui grup infracțional format din 13 persoane cu vârste cuprinse între 27 și 57 de ani au fost prinși în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din județul Ilfov.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro.
CITEȘTE ȘI În premieră, Fiscul și Poliția Rutieră au oprit la control maxi-taxi-urile din București și Ilfov. Șoferii au dat explicații în scris VIDEO în ce condiții călătoresc pasageriiPerchezițiile în această cauză continuă și sâmbătă.
Polițiștii de investigare a criminalității economice și cei de la inspectoratele de poliție județene Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea fac 45 de controale la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial.
Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și în județul Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum și în județe din Moldova.
”Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăți cu sediul în Burgas - Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi”, arată Poliția Română.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Fiscul vinde la licitație un hotel din Băile Herculane, construit în 1865 de austrieci. Clădirea a fost inclusă în Top 10 hoteluri bântuitePrejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.
Polițiștii au pus în aplicare nouă mandate de aducere, iar până în acest moment față de liderul grupării și alți doi membri s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.