Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit în mai, arată o estimare preliminară publicată vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în urma declinului prețului la petrol, iar pandemia de coronavirus (COVID-19) aproape a oprit activitatea economică, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit la 0,1% în mai, de la 0,3% luna precedentă, în timp ce analiștii se așteptau la o creștere a prețurilor de consum cu 0,2%, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Renault va concedia 14.600 de angajați în toată lumea. Extinderea fabricii din România, suspendatăConform acestor cifre, inflația din zona euro este mult sub obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Încetinirea inflației în zona euro în mai se explică în principal prin evoluția prețurilor la energie, care au înregistrat o scădere cu 12%, după un declin cu 9,7% luna precedentă. În schimb, prețurile la alimente, băuturi și țigări au urcat cu 3,3% (față de un avans de 3,6% luna precedentă), iar la servicii prețurile au crescut cu 1,3% (față de un avans de 1,2% luna precedentă).
Datele Eurostat mai arată că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, s-a menținut la 1,1% în mai.