Rata șomajului în luna martie a acestui an a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, până la 4,5%, față de cea înregistrată în luna precedentă (4,6%). Rata șomajului la bărbați a fost însă cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei, arată datele transmise miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor în populația activă, scrie News.ro
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna martie a acestui an, a fost de 415.000 persoane, în scădere față de luna precedentă (419.000 persoane), dar și față de aceeași lună a anului anterior (472.000 persoane).
În cazul bărbaților, rata șomajului a depășit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,1% în cazul celor de sex feminin.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna martie (3,8% în cazul bărbaților și 2,8% în cel al femeilor).
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 69% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna martie din acest an.