Fiscul anunță că extinde Spațiul Privat Virtual (SPV) al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), serviciul putând fi folosit și de firme. Extinderea a fost anunțată, ca proiect, la sfârșitul anului trecut. Până în prezent, doar persoanele fizice au putut utiliza SPV.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel, pe lângă persoanele fizice, și contribuabilii persoane juridice și entități fără personalitate juridică pot opta să primească, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, acte administrative fiscale emise în formă electronică de organul fiscal central, precum și alte documente, dacă accesează serviciul SPV.
La rândul lor, contribuabilii pot transmite organului fiscal, prin intermediul SPV: declarațiile fiscale, contractele de cedare a folosinței bunurilor, precum și diverse cereri sau sesizări.