Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a inițiat o licitație estimată la 603,45 milioane de euro, fără TVA, pentru achiziționarea unui număr de 2.000 autopompe cisternă, cu capacitate de 5.000 litri și 9.000 litri.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Autopompele vor înlocui tehnica de intervenție a IGSU uzată moral și fizic și va fi livrată în 4 ani.
CITEȘTE ȘI Airbus vrea să doteze IGSU cu 4.000 stații radio portabile de 3,5 milioane euroFinanțarea contractului va fi asigurată din fonduri bugetare și fonduri europere nerambursabile, potrivit datelor din caietul de sarcini al licitației.
IGSU mai are în derulare o licitație de 296,03 milioane de euro, fără TVA, pentru cumpărarea unui număr de 4.330 de ambulanțe, dar a primit oferte doar pentru două loturi ale procedurii, care însumează doar 920 de ambulanțe.