Iranul, Marea Britanie, Franța și Germania ar putea purta discuții săptămâna viitoare privind programul nuclear al Teheranului, a relatat duminică agenția semi-oficială iraniană Tasnim, după ce cele trei puteri europene au avertizat că, în lipsa reluării negocierilor, riscă să fie reimpuse sancțiuni internaționale împotriva Iranului, transmite Reuters.
”Principiul negocierilor a fost acceptat, însă consultările continuă în privința datei și a locației. Țara gazdă a discuțiilor de săptămâna viitoare nu a fost încă stabilită”, a scris Tasnim, citând o sursă informată.
Această informație vine la doar câteva zile după ce miniștrii de Externe ai țărilor E3 (Marea Britanie, Franța și Germania), împreună cu șeful diplomației UE, au avut prima convorbire cu ministrul iranian de Externe Abbas Araqchi de la atacurile aeriene ale Israelului și SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, produse în urmă cu o lună.
Cele trei țări europene, împreună cu China și Rusia, sunt ultimele rămase în acordul nuclear din 2015 semnat cu Iranul – acord din care SUA s-au retras în 2018 – ce prevedea ridicarea sancțiunilor internaționale în schimbul unor restricții asupra programului nuclear iranian.
Țările E3 au avertizat că vor reactiva sancțiunile ONU împotriva Iranului prin mecanismul de tip ”snapback” până la finalul lunii august, dacă discuțiile nucleare dintre Iran și SUA – întrerupte de războiul aerian dintre Israel și Iran – nu sunt reluate sau nu duc la rezultate concrete.
”Dacă UE și E3 vor să aibă un rol, trebuie să acționeze responsabil și să renunțe la politicile depășite de amenințare și presiune, inclusiv la mecanismul de snapback, pentru care nu au nicio justificare morală sau legală”, a declarat Araqchi la începutul acestei săptămâni.
Mecanismul de snapback poate fi folosit pentru reimpunerea sancțiunilor ONU înainte de expirarea, pe 18 octombrie, a rezoluției Consiliului de Securitate care consfințește acordul nuclear.
Înaintea conflictului militar cu Israelul, Teheranul și Washingtonul purtaseră cinci runde de negocieri nucleare mediate de Oman, dar acestea au fost blocate de divergențe majore, în special legate de îmbogățirea uraniului – un proces pe care puterile occidentale doresc să îl limiteze la zero pentru a reduce riscul dezvoltării unei arme nucleare.
Iranul insistă că programul său nuclear are scopuri exclusiv civile.