Premierul Orban și ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, au anunțat joi semnarea contractului de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj, investiție de aproximativ 500 de milioane de euro.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ministerul Sănătății lansase în ianuarie procedura de achiziție prin licitație restrânsă a serviciilor de proiectare pentru construcția Spitalului Regional Cluj. Valoarea estimată a contractului de proiectare fiind de 68 de milioane de lei, fără TVA.
CITEȘTE ȘI Guvern: Părinții vor fi plătiți să stea acasă cu copiii și pe perioada vacanței școlare de PașteLuna trecută, Comisia Europeană a aprobat proiectul pentru Spitalul Regional de la Iași, iar proiectele pentru spitalelor de urgență din Cluj și Craiova vor fi trimise spre aprobare în lunile martie – aprilie.