Secția pentru procurori a CSM afirmă, în motivarea avizului negativ dat solicitării ministrului Justiției de revocare a procurorului șef al DNA Laura Codruța Kovesi că în cuprinsul cererii de revocare nu s-a făcute referire la niciuna dintre atribuțiile legale încălcate, nefiind specificată componenta managerială vizată.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
De asemenea, mai susține CSM, deși ministrul Justiției a spus că cerea sa de revocare vizează toate componentele atribuțiilor manageriale ale procurorului - șef al DNA, "se observă existența unei enumerări generice a componentelor manageriale, fără o individualizare concretă: a resurselor nelegal folosite, a deficiențelor comportamentale, a atribuțiilor legale neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau îndeplinite defectuos", scrie News.ro.
Raportul cu motivarea avizului negativ dat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererii ministrului Justiției, Tudorel Toader, de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost finalizat și a fost "transmis decidenților", a anunțat vineri CSM.
"În urma avizului nefavorabil privind propunerea ministrului justiției de revocare a doamnei Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aduce la cunoștința opiniei publice faptul că hotărârea nr. 52 din 27 februarie 2018 a fost motivată și înaintată decidenților pentru a dispune măsurile legale", a transmis intituția.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Zona Barbu Văcărescu – Pipera din Capitală intră într-o nouă etapă, fiind anunțate investiții de 1 miliard euroSecția pentru procurori a CSM a dat aviz negativ solicitării ministrului Justiției de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
În ședința CSM, care a durat două ore și jumătate, șefa DNA a răspuns, punct cu punct, celor 20 de acuzații aduse de ministrul Justției în raportul care stă la baza propunerii de revocare a ei din funcție, ea spunând că motivele invocate sunt nereale, nedovedite și netemeinice, iar unele nu se confirmă cu nimic în realitate.
Ministrul Justiției a spus că raportul prezentat de Kovesi "poate fi seducător, convingător", dacă îl face în fața celor care nu se pricep deloc și că pe el nu îl poate convinge. El a mai spus că speră că adevărul va ieși la suprafață, pentru că societatea are nevoie să știe adevărul ca să știe ce măsuri să ia. De asemenea, ministrul i-a reproșat lui Kovesi că nu i-a trimis raportul de bilanț al DNA pe care îl va prezenta miercuri.
În replică, Kovesi a spus că nu a venit la CSM pentru a-l convinge pe el, ci pentru a oferi explicații și probe că ceea ce a susținut el nu este adevărat.
Cel care urmează să anunțe decizia în cazul lui Kovesi este președintele Klaus Iohannis, care a afirmat în repetate rânduri că nu consideră că sunt motive de revocare a șefei DNA.