Premierul britanic, Theresa May, a promis că va injecta miliarde de lire sterline suplimentar în serviciul public de sănătate, aflat în criză, în special datorită economiilor realizate odată cu ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează France Presse.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel, până în 2024, serviciul public de sănătate, NHS, va primi câte 20 de miliarde de lire sterline în fiecare an, a anunțat duminică șefa guvernului, citată de Agerpres.
"Părăsind Uniunea Europeană și încetând plata unor sume importante în fiecare an Bruxellesului, vom avea mai mulți bani pentru anumite priorități, cum ar fi NHS", declară aceasta într-un editorial pentru publicația The Mail on Sunday.
Mass-media britanice evocau creșteri de impozite și împrumuturi.
Aducerea mai multor bani la NHS grație sumelor economisite prin ieșirea din Uniunea Europeană a fost unul dintre argumentele pro-Brexit, folosite inclusiv de actualul ministru de externe, Boris Johnson, în timpul campaniei pentru referendumul din 2016 .