Situația medicală din România va fi mai gravă, a atenționat astăzi președintele Klaus Iohannis, precizând că se așteaptă la o creștere a numărului bolnavilor.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Este o perioadă grea, este o perioadă foarte grea. Din păcate, și asta ne spun experții, lucrurile în continuare vor fi mai grave. Ne așteptăm, din păcate, la o creștere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toții că și statul se pregătește din ce în ce mai bine. Îmi doresc foarte mult ca și românii să fie din ce în ce mai bine pregătiți și să respecte aceste norme. Împreună vom trece prin această criză", a afirmat șeful statului, prezent la Spitalul Militar de Campanie ROL II, secție externă a Spitalului Militar Central.
CITEȘTE ȘI FOTO Ignorând recomandarea de a nu forma un grup de peste 3 persoane, liderii PSD, ALDE și Pro România, cu șeful ANCOM, au creionat idei de facilități fiscalePână la acest moment, România a ajuns la un total de 1.452 cazuri confirmate și 29 de decese