Certificatele care atestă vaccinarea împotriva Covid-19 emise de Marea Britanie și Armenia sunt echivalente cu certificatul digital Covid al UE, potrivit unei decizii anunțate de Comisia Europeană joi.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Totodată, Marea Britanie și Armenia vor accepta certificatul Covid emis de statele UE pentru călătoriile din UE în cele două țări.
Echivalarea certificatelor va fi recunoscută începând de vineri, 29 octombrie.
Introdus la 1 iulie, certificatul digital Covid al UE atestă că o persoană a fost fie vaccinată împotriva Covid-19, fie a trecut prin boală, sau s-a testat și are un rezultat negativ la infecția cu noul coronavirus.
"Călătoriile mai sigure sunt o realitate datorită certificatului digital Covid al UE, care este acum principalul standard global: 45 de țări de pe patru continente sunt conectate la sistem și altele vor urma în următoarele săptămâni și luni. Suntem deschiși și altor țări să se alăture sistemului nostru", a declarat, într-un comunicat, comisarul UE pentru justiție, Didier Reynders.