Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel București, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în dosarul în care este acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul Consiliului pentru plantarea de perdele forestiere și pentru alte proiecte care nu au fost realizate.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, Constantinescu putând să o conteste la instanța supremă.
Nicușor Constantinescu a primit, pentru fiecare faptă de care este acuzat, șase ani, 12 ani, șapte ani și cinci ani de închisoare și a constatat că faptele sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat definitiv în 29 iunie de Curtea de Apel Constanța, arată news.ro.
Curtea de Apel București a contopit pedepsele aplicate și pedeapsa de cinci ani de închisoare primită de Nicușor Constantinescu în 29 iunie la Curtea de Apel Constanța, dispunând să fie aplicată pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu trei ani, în final fostul președinte al CJ Constanța urmând să execute pedeapsa de 15 ani de închisoare.
Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Nicușor Constantinescu a stat în arest, respctiv din 6 noiembrie 2014 până în 5 decembrie 2014, din 3 martie 2015 până în 24 aprilie 2015 și din 20 mai 2016 până în 29 iulie 2016, data pronunțării deciziei în fond. Instanța a luat act de faptul că Nicușor Constantinescu este încarcerat, în urma condamnării definitive primite în altă cauză.
Prin aceeași decizie, instanța i-a interzis lui Nicușor Constantinescu dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În noiembrie 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicușor Constantinescu, alături de alți zece funcționari publici locali, toți fiind acuzați că au constituit un grup infracțional organizat prin care au cauzat un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei Consiliului Județean Constanța și un prejudiciu de 1,3 milioane de lei statului român, în perioada 2010 - 24 martie 2014. Prejudiciul cauzat CJ Constanța provine din plăți făcute de Constantinescu pentru mai multe proiecte realizate doar ”pe hârtie”, constând în special în lucrări de împădurire.
CITEȘTE ȘI P.E.: România este țara cu cel mai mare risc de corupție din UE, pierderi de 15% din PIBFostul președinte al Consiliului Județean Constanța a fost condamnat definitiv, în 29 iunie, de Curtea de Apel Constanța, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal.
Într-un alt dosar, în 27 iunie, Nicușor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul București la șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind refuzul aprobării construirii unui parc eolian. Decizia nu este definitivă, contestația urmând să se judece la Curtea de Apel București.