Sport.ro se transformă. Televiziunea va difuza filme dedicate bărbaților

Sport.ro se transformă. Televiziunea va difuza filme dedicate bărbaților
scris 10 ian 2017

Sport.ro se transformă din televiziune tematică-sport într-un post tematic pentru bărbați, după ce a obținut, marți, acordul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), urmând să difuzeze seriale de televiziune dedicate publicului masculin, precum ”Prison Break”, dar și competiții sportive pentru care deține drepturi, între care se numără UEFA Champions League, Europa League și o selecție de meciuri din Cupa României.

”Canalul Sport.ro, încă de la începuturile sale sub acest brand, a avut sloganul «Noul sport național». Noi adăugam că noul sport național al românilor este privitul la televizor. Nu vrem să ne puneți în cârcă rezultatele slabe ale sportului românesc. Acum mergem în continuare cu acest slogan - «noul sport național rămâne privitul la televizor». Am încurajat de-a lungul timpului evenimente noi și le-am spus că ar fi de sport - jocurile electronice, cursele de mașini, totdeauna au fost promovate. Acum venim cu o infuzie masivă de seriale dedicate publicului masculin. Sportul nu dispare. Măcar până la mijlocul anului 2018 trei competiții majore, trei mărci de mare prestigiu din sport vor putea fi găsite în grila canalului - UEFA Champions League, Europa League și o selecție de meciuri din Cupa României -, dar și mai multe evenimente punctuale, așa cum au fost recent meciurile de baschet jucate de Universitatea Cluj”, a spus Florin Turcilă, reprezentantul societății SC Pro TV SRL și al Sport.ro.

Dorina Rusu, membru al CNA, a cerut explicații în legătură cu serialele dedicate bărbaților. ”Nu se pot uita și femeile sau cum?”, a întrebat ea.

”Titlurile care vor fi selecționate pentru canalul Sport.ro au o destulă afinitate și pentru femei, dar ca exemple – «Prison Break»”, a spus reprezentantul televiziunii.

Orsolya Eva Borsos a intervenit spunând că a îndrăgit foarte mult serialul ”Prison Break”. ”Se adresează bărbatului din fiecare”, au glumit reprezentanții postului, scrie News.ro.

Florin Turcilă a explicat că modificarea formatului vine în urma unei analize a cererii publicului, realizată atât prin măsurători de audiență, cât și prin discuții directe cu telespectatorii.

”Aș dori doar să precizez că venim în întâmpinarea aceluiași tip de public al Sport.ro, care din dorințele pe care le-am perceput atât din dialogul direct cu aceștia de-a lungul timpului, cât și din măsurătorile de audiență destul de amănunțite pe care le facem, concluzia este că o parte a grilei, a timpului de emisie, nu era bine adresat, mai ales că perioadele în care nu există competiții sportive relevante... Și atunci am descoperit că publicul își dorește să vadă mai mult asemenea tipuri de producții”, a mai spus Florin Turcilă.

Costi Mocanu, reprezentant Sport.ro, a spus că modificarea formatului vine și în contextul dorinței de repliere a televiziunii, luând în considerare condițiile de piață.

Americanii de la Fitbit au cumpărat producătorul român de ceasuri inteligente Vector Watch CITEȘTE ȘI Americanii de la Fitbit au cumpărat producătorul român de ceasuri inteligente Vector Watch

”Este și o dorință a noastră de a ne replia, având în vedere condițiile din piață. Starea canalelor free-to-air din sport, canalelor incluse în pachetul de bază, cu excepția Eurosport, aproape pretutindeni este aceeași. Competiția cu canalele de tip pay TV practic nu există. Eurosport este o excepție pentru că de curând, în urma intrării celor de la Discovery în acționariat, au o altă abordare și aș spune și o altă posibilitate financiară. Dar postul de esență din Germania vine și promovează competiții noi. Televiziunile de tip pay TV au achiziționat e puțin spus marea majoritate a programelor consacrate. Lăsând la o parte selecțiunea de meciuri de tip free to air din Champions League, Europa League și din Cupa României, care vor fi împărțite între Sport.ro și Pro TV. Cu siguranță rezumatele meciurilor din Champions League și Europa League vor apărea pe canalul Sport.ro. Un pachet consistent de meciuri de arhivă din Champions League și Europa League sunt dedicate acestui canal, iar meciurile din Cupa României la fotbal vor fi împărțite într-o proporție 50% - 50% între Pro TV și Sport.ro”, a spus Costi Mocanu.

Florin Tocilă a precizat că nu vor schimba numele postului de televiziune, dorința reprezentanților postului fiind aceea de a propune noi tipuri de sport.

”Nu schimbăm și numele canalului, pentru că ne propunem să continuăm să oferim, să propunem, să aducem tipuri noi de sport. Jocurile pe computer, chiar dacă nu reprezintă cea mai sănătoasă manifestare sportivă sunt la mare modă și noi am venit cu o astfel de inițiativă, a fost bine primită, au continuat și alte televiziuni de muzică. Programe de tip reality show de genul «Fear Factor» vor reveni în grila acestui canal”, a spus Florin Tocilă.

Monica Gubernat i-a întrebat pe reprezentanții Pro TV și Sport.ro când va vedea publicul sport la rubrica dedicată, în loc de ”cancan”.

”Vedeți în fiecare seară la Pro TV ce se mai întâmplă în raliul Dakar, care nu are niciun fel de legătură cu cancanul. A rămas acest brand, care a apărut ca urmare a unei construcții care a favorizat apariția lui. A rămas, înseamnă că este foarte puternic, dar vă invit să regăsiți programele de sport. Este o discuție mai lungă. În egală măsură și eu vă pot întreba pe dumneavoastră de ce colegi din aparatul bugetar al acestei țări continuă să finanțeze cluburi profesioniste”, au răspuns reprezentanții televiziunilor.

”Au încercat să finanțeze și sunt pe la DNA”, a răspuns Monica Gubernat.

Prin modificarea structurii serviciului de programe pentru Sport.ro, televiziunea va avea 55% producție proprie, față de 75%, cât a fost aprobat pe 21 mai 2015, și 45% producții audiovizuale ale altor producători, față de 25%. Programele de informare vor reprezenta 13%, față de 40%.

Se vor difuza filme, în proporție de 24%, programele de divertisment și alte tipuri de programe, 41%, și programe sportive, 2%, potrivit solicitării societății SC Pro TV SRL de modificare a formatului de principiu și a structurii serviciului de programe pentru Sport.ro.

Modificarea formatului de principiu și a structurii serviciului de programe a televiziunii Sport.ro a fost votată în unanimitate de membrii CNA prezenți la ședință - Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat și Orsolya Eva Borsos.

SC PRO TV SA deține un număr de 7 licențe tv-satelit (Pro TV, Acasă TV, Acasă Gold, MTV, Pro Cinema, Sport.ro, Pro TV Internațional) și 13 licențe tv – rețele de comunicații electronice (Pro TV din Alba Iulia, Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș).

viewscnt
Afla mai multe despre
sport.ro
cna