O persoană a fost ucisă, iar cel puțin alte 12 au fost rănite - dintre care trei se află în stare gravă - duminică seara, au anunțat luni autoritățile locale.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Bărbatul s-a detonat duminică seara, după ce nu a fost lăsat să intre la un festival de muzică în aer liber, în orașul Ansbach, în sudul Germaniei. Este vorba despre un sirian în vârstă de 27 de ani căruia i-a fost refuzată cererea de azil, a anunțat luni dimineața ministrul bavarez de Interne Joachim Herrmann, relatează The Associated Press.
"Nu știm dacă acest bărbat voia să se sinucidă sau dacă avea intenția să ucidă alte" persoane, a declarat Herrmann, scrie News.ro.
Cererea de azil a bărbatului a fost respinsă în urmă cu un an, a precizat ministrul. Tânărului i s-a permis însă să rămână în Germania din cauza situației din Siria, o țară devastată de peste cinci ani de un sângeros război, soldat cu peste 280.000 de morți și milioane de strămutați și refugiați.
Douăsprezece persoane au fost rănite în explozie, a declarat Herrmann.
Un purtător de cuvânt al Procuraturii din Ansbach a declarat că motivul atacatorului este neclar.
"Dacă există sau nu o legătură cu jihadismul este o pură speculație în acest stadiu", a declarat Michael Schrotberger.
CITEȘTE ȘI De ce sunt oamenii mai fericiți în apropierea mării. În creierul nostru se produc schimbări incredibileAceastă explozie în sudul Germaniei are loc la doar două zile după ce un germano-iranian a comis un atac armat la un mall în Munchen, soldat cu nouă morți și 35 de răniți, și după un atac cu un topor, într-un tren, în apropiere de Wuerzburg, comis în urmă cu o săptămână și soldat cu cinci răniți.
Tot duminică, un refugiat sirian în vârstă de 21 de ani a fost arestat după ce a ucis o femeie însărcinată, într-un atac cu o macetă, în care a rănit, de asemenea, alte două persoane, în apropiere de Stuttgart.
La Ansbach, autoritățile au anunțat că au fost alertate cu privire la explozia din centrul orașului duminică, după ora locală 22.00 (23.00, ora României).
Concertul din centrul orașului, la care erau prezente aproximativ 2.500 de persoane, a fost oprit, ca măsură de precauție, după explozie.
Piața din centrul orașului a fost înțesată de vehicule de urgență, iar o casă din oraș a fost folosită ca centru pentru operațiuni.
Întregul oraș a fost blocat de forțele de securitate, iar ambulanțele s-au adunat în apropiere de castelul din Ansbach, în timp ce un elicopter dotat cu un proiector puternic a survolat orașul. Aproximativ 200 de polițiști s-au aflat la fața locului, alături de aproximativ 350 de membri ai serviciilor de salvare.
La Ansbach se află o bază a Armatei americane (US Army) și a celei de a 12-a Brigăzi Forțelor aeriene de luptă.
Germania, dar mai ales Bavaria, se află în alertă în urma atacurilor de la Munchen și din tren, care au fost comise după ce un tunisian a ucis 84 de oameni și a rănit alți peste 300 de Ziua căderii Bastiliei, la Nisa, pe Riviera franceză.
Germania a primit anul trecut peste un milion de refugiați din zone de conflict și din Orientul Mijlociu, în urma deciziei cancelarului Angela Merkel.