Angst, unul dintre principalii jucători din industria cărnii, pe piață de 31 de ani și având peste 170 de angajați, a intrat în insolvență.
Membrii Consiliului de Administrație al Electromontaj Carpați, companie preluată recent de Grampet într-o tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, au cerut în instanță intrarea în insolvență a companiei.
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele două luni din 2024 a fost de 1.120, în creștere cu 13,48% față de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 987 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Firmă care fusese selectată de Ministerul Economiei pentru un ajutor de stat de peste 130 milioane euro, pentru un proiect investițional denumit ″EcoMetal″, ajutor pe care însă nu l-a mai primit.
În cazul operatorilor economici care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, aflați într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare va putea fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.
Hangarul ar putea fi închiriat companiei My Jet, din care fondatorii One United, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, dețin 30%.
Next.e.GO Mobile, producător german de vehicule electrice cu baterii, lansat în 2015, își cere insolvența, argumentând că instrumentele de finanțare pe bază de acțiuni garantate de companie nu au putut funcționa la nivelul și ritmul așteptate.
Eliberat din penitenciar în vara lui 2021, după ce fusese condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea susține în prezent Partidul Mișcarea România Suverană, condus de fosta ministră de Interne social-democrată Carmen Dan.
ANAF va schimba procedura de cesiune a creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței, astfel încât vânzarea, care ar trebui să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal, să aibă loc similar licitațiilor pentru bunurile sechestrate de către ANAF, prevede un proiect de ordin de președinte.
Eliberat din penitenciar în vara lui 2021, după ce fusese condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea susține în prezent Partidul Mișcarea România Suverană, condus de fosta ministră de Interne social-democrată Carmen Dan.
CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, anunță că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în 2023 a rămas la același nivel din anul anterior, adică la 6.650. Dintre acestea, 89 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu 67 în anul precedent. În ceea ce privește numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în 2023 au fost înregistrate 90 de cereri, dintre care 60 sunt în derulare în momentul acesta. 14 dintre cereri vin de la companii de impact.
Romaero a beneficiat de facilitățile fiscale prevăzute de OG nr. 6/2019, constând în restructurarea datoriilor bugetare, obligațiile de plată fiindu-i reduse și eșalonate, cu anularea penalităților. Facilitățile sunt acordate însă doar companiilor care nu se află în insolvență, astfel că, acum, Romaero nu mai beneficiază de ele.
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 6.650, în creștere cu doar 0,02% față de 2022, când au fost înregistrate 6.649 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Una dintre cele 2 companii principale deținute în România de AIK Energy, grup ce ajunsese acum câțiva ani o adevărată vedetă a pieței locale de trading și furnizare de gaze naturale și energie electrică, fiind la un moment dat cel mai mare importator local de gaze și furnizorul de curent electric și gaze cu cele mai atractive oferte pentru populație, a intrat în insolvență.
Compania de stat strategică de apărare Romaero, controlată de Ministerul Economiei și listată la Bursa de Valori București (BVB), intrată recent în insolvență, a consemnat un eșec previzibil la cea de-a 8-a tentativă consecutivă de a scoate bani de capital de lucru și investiții de la acționarii săi minoritari privați.
Conducerea VES Sighișoara a cerut intrarea în insolvență a companiei după eșecul procedurii de concordat preventiv demarate în prima parte a lui 2023 și a planului de restructurare prevăzut de acesta.
Romaero a decis să solicite intrarea în insolvență după ce a fost obligată de judecători, cu posibilitate de recurs, să plătească despăgubiri uriașe unui om de afaceri care ceruse transformarea unui avion Boeing, în urmă cu mai bine de 15 ani. Intenția declarată a companiei este de a se restructura operațional, pentru a-și eficientiza activitatea și a-și plăti datoriile.
Cererea Star Storage, furnizor de servicii cloud cu afaceri de aproape 30 milioane de lei, de intrare în procedură generală de insolvență prin reorganizare, a fost avizată.
Romarm anunță că a solicitat schimbarea termenului de analiză în instanță a propriei cereri de intrare în insolvență, respectiv pentru 17 ianuarie.
Combinatul de utilaj greu Fortus Iași, aflat în insolvență de 9 ani, concediază 260 de angajați, preavizele fiind emise din această săptămână, conform informațiilor din interiorul companiei. În vară, Profit.ro a relatat că Fortus riscă să intre în faliment din cauza faptului că Guvernul nu a modificat legislația în vigoare pentru a permite Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, care este și acționarul majoritar, și principalul creditor al companiei, să șteargă datoria bugetară de aproape 235 de milioane de lei a combinatului către AAAS, preluând la schimb activul funcțional al unității industriale ieșene.
Solicitarea proprie de intrare în insolvență a companiei de stat strategice de apărare Romaero, controlată de Ministerul Economiei, demers aprobat recent de Consiliul de Administrație al societății, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată, relevă date analizate de Profit.ro.
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 0,98% în primele 11 luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 6.081 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Compania de stat strategică de apărare Romaero, controlată de Ministerul Economiei și listată la Bursa de Valori București (BVB), care a anunțat oficial foarte recent că intenționează să intre în insolvență, încearcă din nou să scoată bani de capital de lucru și investiții de la acționarii săi minoritari privați, cele 7 tentative anterioare soldându-se cu eșecuri.
Eliberat din penitenciar în vara lui 2021, după ce fusese condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea susține în prezent Partidul Mișcarea România Suverană, condus de fosta ministră de Interne social-democrată Carmen Dan.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cerut insolvența AIK Energy România SRL, după ce Fiscul din Marea Britanie obținuse cu circa o lună și jumătate înainte intrarea în lichidare a companiei sale mamă din UK, AIK Energy International Ltd. Grupul AIK ajunsese la un moment dat o adevărată vedetă a pieței de trading și furnizare de gaze naturale și energie electrică din România, fiind cel mai mare importator local de gaze și furnizorul de curent electric și gaze cu cele mai atractive oferte pentru populație.