Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan-Radu Oprea a precizat că este convins că în țara noastră va crește numărul de turiști din Qatar, însă sunt necesare o serie de investiții, precum și hoteluri cu un standard foarte ridicat pentru a susține și dezvolta acest turism.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a anunțat că, în urma pierderilor financiare înregistrate, săptămâna viitoare va fi demarat un control la SC Cupru Min SA, companie care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că cercetători românii lucrează la proiectele a cel puțin 10 drone, unele de mici dimensiuni, alte cu autonomie de 24 de ore, iar ministerele Economiei, Apărării și Cercetării vor stabili care model ar fi cel mai potrivit pentru producție. Ivan și-a expimat încrederea în cercetătorii români și dorința ca ”dronele din România să ajungă în toată lumea”.
Ministerele Economiei, Apărării și Cercetării colaborează în vederea fabricării unei drone românești în industria de apărare, a declarat ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, care a adăugat că au fost identificate companii românești cu produse performante în această privință.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a vizitat, la Bruxelles, compania aeronautică Sonaca, care are o farbrică la Cluj și, potrivit ministrului, dorește să își dezvolte producția din România.
Comisarii pentru Concurență, Margrethe Vestager și pentru Relații Interinstituționale și Prognoză, Maroš Šefčovič, au găzduit, la Bruxelles, întâlnirea cu industria siderurgică reprezentată de sindicate, patronate și executiv. Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță că s-a discutat despre un plan european pentru această industrie strategică, întrucât aceasta a fost afectată de mai mulți factori în ultima perioadă.
Inflația continuă să fie o provocare și în 2024 pentru piața de ciocolată locală și internațională, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Aura Oprea, fondator Chocolissimo, unul dintre principalii jucători de pe piața de cadouri corporate, pe segmentul de ciocolată premium. Însă, în pofida condițiilor de piață dificile, compania a finalizat 2023 cu o cifră de afaceri în creștere cu 10% față de anul precedent, iar pentru 2024 estimează un rulaj de 4 milioane de lei.
Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei, declară că fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) și până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor, sumele primite minus contribuții ale României la bugetul UE a depășit 60 de miliarde de euro. El subliniază că economia noastră și nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene și a avantajelor pieței comune.
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o Ordonanță de Urgență care completează legislația privind funcționarea instalațiilor și echipamentelor sub presiune. Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a anunțat că au fost finalizate controalele demarate la stațiile GPL din întreaga țară în urma tragediei de la Crevedia, iar 30% dintre acestea au fost închise, ca urmare a problemelor descoperite.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a atras atenția asupra necesității unei schimbări în mentalul colectiv privind egalitatea de gen și a opinat că domeniul antreprenoriatului constituie un exemplu în societatea românească, de multe ori companiile conduse de femei fiind mai performante decât cele manageriate de bărbați.
Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a discutat cu reprezentanții grupului italian GKSD Investment Holding despre noi domenii în care acesta ar putea face investiții în România. Kamel Ghribi, președintele GKSD Investment Holding, a exprimat intenția de a deschide în București o ”clinică inteligentă”.
Fostul secretar general al Tineretului Național Liberal (TNL), totodată ex-vicepreședinte și președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea (32 de ani), a fost numit director general al companiei energetice de stat Electrocentrale Grup, controlată integral de Ministerul Energiei.
Curtea de Apel București a decis definitiv, miercuri, achitarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier din anul 2015 care a dus la decesul polițistului Bogdan Gigină.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan Radu Oprea a precizat că este convins că vor putea fi observate scăderi de prețuri la produsele de bază, începând cu luna august, lucrur care arată că există un dialog normal între statul român și actorii din piață.
Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a declarat luni, după vizita pe care a făcut-o pe litoral, că a văzut litoralul pregătit să primească turiști, așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune dar și cu lucruri mai puțin bune. El a mai spus că atunci când vorbim de lioralul românesc se poate vorbi despre festivalurile care se organizează și care pot fi o atracție pentru turiștii străini
Guvernul va face o campanie foarte serioasă în rândul populației pentru a încuraja cetățenii să ”cumpere românește” și va lansa, totodată, pe lângă ordonanța de reducere a prețurilor la alimentele de bază, o nouă schemă de sprijin a procesatorilor de produse-agroalimentare, în sumă de 150 milioane euro, similară celei anunțate în domeniul materialelor de construcții, a anunțat ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, la Maratonul Made in Romania, organizat de PROFIT NEWS TV.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul mașinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) pentru protecția demnitarilor și folosite de Oprea. Decizia magistraților este definitivă.
Fostul ministru Gabriel Oprea a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, conform deciziei Tribunalului București, care nu e definitivă.
Producătorul de carne de pasăre Oprea Avi Com SRL, jucător cheie pe piața cărnii de pasăre din România, a încheiat un joint venture cu grupul ungar Hodler Capital.
PSD va merge la Cotroceni cu un program de guvernare comun, cu PNL și UDMR, și cu o structură a Guvernului comună, a anunțat, luni, după ședința conducerii PSD, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea. El a arătat că la prima rotație, premierul va reveni PNL, iar la a doua rotație, premierul va fi de la PSD. ”Pachetul social este foarte important pentru PSD”, a spus Oprea, despre decizia social-democraților de a renunța la funcția de premier.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, trimis în judecată de DNA în mai 2016, pentru abuz în serviciu, în dosarul mașinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) pentru protecția demnitarilor și folosită de el, a fost achitat.
Menținerea depozitelor în stare operațională, siguranța sanitară, continuarea investițiilor și eforturile de digitalizare sunt doar câteva dintre provocările cărora a trebuit să le facă față, în pandemie, managerii din activitatea de logistică, potrivit directorului de logistică al Europharm Distribuție, Andrei Oprea. Acesta explică și rezultatele concrete ale deciziilor din această perioadă, dar și direcțiile dezvoltării în viitor.
Cartea de identitatea electronică vine la pachet cu o serie de beneficii și nu este obligatorie, însă fără acest document cetățenii nu mai pot călători în afara granițelor țării, a afirmat președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, la cea de-a 25-a ediție a evenimentului Ziua Comunicațiilor.
REHAU, producător german de soluții pentru fereste, instalații, mobilă și automotive, are un nou Country Manager în România, Alexandru Oprea, cu o experiență de 17 ani în companie.
Tribunalul București a dispus luni începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la decesul polițistului Bogdan Gigină.