FMI atenționează Guvernul să aplice măsuri pentru a nu scăpa deficitul de sub control: amânarea sau aplicarea graduală a majorării pensiilor, dar și creșterea bazei impozabile

FMI atenționează Guvernul să aplice măsuri pentru a nu scăpa deficitul de sub control: amânarea sau aplicarea graduală a majorării pensiilor, dar și creșterea bazei impozabile
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 7 iun 2018

FMI estimează un deficit bugetar de 3,6% pentru România în acest an, peste ținta Guvernului de 3%, și atrage atenția că sunt necesare măsuri de echilibrare (creșteri de venituri sau reduceri de cheltuieli) echivalente cu 0,6% din PIB. Fondul recomandă, însă, Guvernului să reducă deficitul bugetar în acest an mai mult,la 2%. Pentru acest scop, FMI propune măsuri cum ar fi amânarea sau implementarea graduală a majorării punctului de pensie, creșterea bazei impozabile ori raționalizarea unor sume deja alocate, dar, conform legii, blocate la ordonatorii de credite și astfel încă la dispoziția Guvernului. De asemenea, experții FMI recomandă ca orice alte reduceri de taxe să fie evitate. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Pentru a atinge ținta de deficit bugetar pentru 2018, misiunea FMI a recomandat autorităților să ia măsuri eficiente (echivalente cu 0,6% din PIB), care să prevină deteriorarea în continuare a structurii bugetului și să protejeze cheltuielile pentru investiții", notează experții FMI într-un raport întocmit după ce o echipă a fost la București în luna martie pentru consultările anuale cu autoritățile, în baza Articolului IV din Statutul FMI și analizat de Profit.ro. Raportul este complementar comunicatului prezentat miercuri seara de Profit.ro.

Potrivit evaluării echipei FMI, care nu mai are un acord de împrumut semnat cu România, ca în anii precedenți, când cerințele Fondului reprezentau o condiție de îndeplinit pentru primirea sprijinului financiar, bugetul pe anul 2018 include majorări de salarii, dar și de pensii, cu un impact estimat la 2% din PIB. Totodată, consideră experții, statul ar urma să obțină venituri mai mici decât anticipa din sistemul split TVA, implementat din ianuarie, în timp ce cheltuielile având caracter social vor fi mai mari decât cele bugetate.

FMI recomandă Guvernului să țintească un deficit bugetar de 2% anul acesta și de 1,5% în 2019 și 2020,  întrucât relaxarea fiscală orientată spre consum, din prezent, riscă să exacerbeze supraîncălzirea economiei fără să majoreze creșterea potențială.

Ionuț Dumitru, Consiliul Fiscal: Mai mult ca oricând există posibilitatea să depășim ținta de deficit. Guvernul este interesat de oprirea contribuțiilor la Pilonul 2, dar poate apela la clauza de exonerare CITEȘTE ȘI Ionuț Dumitru, Consiliul Fiscal: Mai mult ca oricând există posibilitatea să depășim ținta de deficit. Guvernul este interesat de oprirea contribuțiilor la Pilonul 2, dar poate apela la clauza de exonerare

Guvernul vizează un deficit bugetar de 3% pentru acest an, de 2,6% în 2019 și 1,9% în 2020, dar în lipsa unor modificări față de poziția anunțată de Executiv, FMI anticipează că România va depăși limita de 3% admisă în UE în fiecare din cei 3 ani,

Într-o anexă în care ia notă de evoluția economică de la data vizitei experților și până în prezent, FMI atrage atenția că situația s-a înrăutățit. Astfel, creșterea economică a încetinit neașteptat în primul trimestru, deși această evoluție pare temporară, în timp ce datele privind execuția bugetară pe primele patru luni arată o deteriorare a poziției fiscale raportat la ianuarie-aprilie anul trecut.

Măsuri posibile pentru consolidare fiscală

  • amânarea sau implementarea graduală a majorării punctului de pensie - impact 0,3% PIB
  • reprioritizarea cheltuielilor actuale (de exemplu sistemul de achiziții centralizate anunțat intre timp de Ministerul Finanțelor) - impact 0,2% PIB
  • eficientizarea colectării veniturilor statului și extinderea bazei de impozitare - impact 0,1% PIB
  • raționalizarea rezervei de 10% din cheltuieli, constituită la nivelul fiecărui minister - impact 0,5% PIB
  • alte măsuri (de exemplu accelerarea atragerii de fonduri UE) - impact 0,5% PIB

Aceste măsuri ar avea un impact cumulat de 1,6% din PIB și ar permite diminuarea deficitului la 2% cât recomandă FMI, de la 3,6% cât estimează Fondul pentru acest an dacă Guvernul nu schimbă nimic.

FMI atenționează Guvernul să aplice măsuri pentru a nu scăpa deficitul de sub control: amânarea sau aplicarea graduală a majorării pensiilor, dar și creșterea bazei impozabile

Politica fiscală

Politica fiscală ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea eficienței, pentru a susține consolidarea situației bugetului. Ponderea redusă și în scădere a veniturilor statului în PIB subliniază nevoia unor măsuri pentru atragerea de venituri și controlul cheltuielilor, notează FMI. Crearea unor resurse disponibile ar putea acoperi nevoi mari de investiții în zone prioritare, cum sunt infrastructura, educația și sistemul de sănătate, dar  ar ajuta și în privința provocărilor pe termen lung determinate de dinamică demografică.

  • Îmbunătățirea colectării veniturilor. În România există spațiu amplu pentru a îmbunătăți colectarea veniturilor statului, potrivit FMI. De asemenea, schimbările de natură fiscală trebuie să fie mai previzibile și mai rare, iar noi reduceri de taxe trebuie evitate. Echipa FMI a recomandat derularea unei analize ample a Codului Fiscal, ca urmare a modificărilor numeroase din ultimii ani (autoritățile au anunțat că vor face acest lucru până în toamna). Eficiența colectării taxelor ar putea fi îmbunătățită inclusiv prin reducerea exceptarilor și reformarea administrației, mai ales în ce privește TVA. Implementarea unui sistem IT modern la nivelul administrației fiscale este o prioritate, având în vedere sistemul învechit și fragil al României.
  • Creșterea eficienței cheltuielilor. Ar trebui prioritizate proiectele mari de investiții, în timp ce evaluarea chetuielilor în sectoare cheie ar putea identifica modalități de creștere a eficienței. De asemenea, un sistem centralizat de achiziții publice ar putea genera economii în ce privește cheltuielile pentru bunuri și servicii. FMI notează că misiunea aflată în martie la București a apreciat pozitiv planurile Ministerului Finanțelor în aceste direcții.
  • Atragere mai eficientă de bani UE.
Teodorovici i-a asigurat pe șefii FMI, la Washington, că România va menține deficitul sub 3% CITEȘTE ȘI Teodorovici i-a asigurat pe șefii FMI, la Washington, că România va menține deficitul sub 3%

Fondul atrage atenția și asupra nerespectării legii responsabilității fiscale, precum și asupra neecesității ca pozițiile adoptate de Consiliul Fiscal să fie mai bine integrate în procesul de structurare a bugetului.

Echipa FMI a sfătuit Guvernul și să clarifice eventuale modificări pe care ar vrea să le aducă Pilonului II de pensii, pentru a elimina incertitudinea, și a recomandat o analiză de sustenabilitate a sistemullui de pensii, asigurându-se că își îndeplinește obiectivele de protecție socială.

Răspunsul părții române

Autoritățile române au oferit asigurări privind un control strict al deficitului bugetar, dar la limita de 3% permisă de UE, fără să accepte o reducere a țintei la nivelul de 2% propus de misiunea FMI. De asemenea, Guvernul a acceptat să acorde prioritate mai ridicată cheltuielilor pentru investiții, să îmbunătățească atragerea de fonduri UE și să eficientizeze colectarea de taxe.

viewscnt
Afla mai multe despre
fmi
taxe
guvern
deficit bugetar