Producătorul sloven de medicamente KRKA, prezent și pe piața din România, va înființa o companie mixtă (joint venture), alături de o firmă farmaceutică din China, cu scopul de a se extinde pe această piață.
Comisia Europeană a plătit 360.000 de euro pentru un studiu referitor la impactul pe care pirateria online îl are asupra vânzărilor legale de muzică, filme, jocurilor video și cărți al căror conținut este supus drepturilor de autor, dar a decis să nu publice studiul, susține o membră a Parlamentului European
Autoritatea londoneză din domeniul transporturilor a decis să nu prelungească licența companiei de ridesharing, Uber, care expiră la finele acestei luni. Decizia este o lovitură majoră pentru compania americană, Londra fiind cea mai mare piață a Uber din Marea Britanie.
Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC) a anunțat că hackerii au accesat ilegat sistemul electronic unde sunt păstrate rapoartele companiilor și există riscul să fie realizat tranzacții ilegale pe baza informațiilor furate.
Acțiunile Piraeus Bank, prezentă și în România, scad cu aproape 12% pe bursa de la Atena după ce presa a scris că Banca Greciei ar fi descoperit, în urma unui audit, că mai mulți angajați ai băncii elene au încălcat reglementările în perioada 2014-2016.