România este al patrulea mare exportator de biciclete electrice din Uniunea Europeană după Germania, Belgia și Olanda, arată un raport publicat astăzi de Eurostat.
Un startup american, fondat de doi foști angajați ai Google, a reușit să atragă numeroase opinii pe Internet, precum și atenția presei internaționale, însă, probabil, nu în felul în care spera.
Reprezentanții companiilor din Marea Britanie îi cer, din nou, premierului britanic Theresa May să negocieze o perioadă de tranziție post-Brexit și avertizează că lipsa unui interval suplimentar de acomodare ar periclita “prosperitatea colectivă”.
România se află printre ultimele locuri în Uniunea Europeană în funcție de procentul celor care vizitează muzee, galerii de artă, situri arheologice sau monumente.
Lira sterlină a continuat vineri să se aprecieze substanțial, urcând, față de dolar, la cel mai ridicat nivel consemnat după votul pro-Brexit.