Analiștii ar putea majora puternic prognoza de creștere a economiei românești în acest an, după datele din T1. Ministrul Finanțelor explică la Bloomberg saltul impresionant: Am pompat și mulți bani

Analiștii ar putea majora puternic prognoza de creștere a economiei românești în acest an, după datele din T1. Ministrul Finanțelor explică la Bloomberg saltul impresionant: Am pompat și mulți bani
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 17 mai 2022
Analiștii ar putea majora puternic prognoza de creștere economică a României în acest an, după evoluția neașteptat de bună din primul trimestru.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
 
Ciprian Dascălu, economist-șef al BCR, crede că economia românească poate crește cu circa 5% anul acesta, potrivit unei note publicate de Erste, grupul-mamă al băncii.
 
Clasament preliminar: România, cea mai mare creștere economică trimestrială din UE CITEȘTE ȘI Clasament preliminar: România, cea mai mare creștere economică trimestrială din UE

Estimarea oficială a Erste pentru creșterea economiei românești în 2022 este momentan de 2,8%.

"Creșterea economică pentru 2022 ar putea fi în jur de 5% față de 2021. Totuși așteptăm datele defalcate pentru PIB, programate pe 8 iunie, înainte de a ne ajusta prognoza, în prezent de 2,8%", afirmă Ciprian Dascălu.
 
Erste anticipa, în ianuarie-martie, o creștere de 3% față de primul trimestru din 2021. Estimarea mediană a analiștilor chestionați de Bloomberg era chiar mai mică, de 2,2%.
 
"Seria de date istorice pentru creșterea trimestrială a fost revizuită cu o marjă substanțială după <modificarea modelului de ajustare sezonieră>. Prin urmare, nu putem compara cu adevărat datele cu așteptările", menționează Erste.
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Și alți analiști spun că trebuie să vadă o prezentare detaliată a datelor pe resurse și utilizări înainte de a comenta motivele pentru evoluția surprinzătoare a PIB-ului. INS va publica estimările provizorii cu privire la evoluția PIB-ului și componentelor din perioada ianuarie - martie la începutul lunii iunie.

"Scenariul macroeconomic central pe România va fi revizuit în iunie, după ce INS va publica estimările provizorii cu privire la dinamica PIB-ului și componentelor din trimestrul I 2022. Considerăm că accelerarea pronunțată a economiei naționale la începutul anului curent a fost determinată de procesul de redeschidere și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare", se arată într-o notă a Băncii Transilvania, semnată de Andrei Rădulescu.
 
 
Ministrul Finanțelor explică saltul impresionant prin măsurile de stimulare adoptate de Guvern.
 
"În contextul complicat în care ne aflăm, economia a răspuns foarte bine la măsurile noastre de stimulare", a declarat ministrul Finanțelorr, Adrian Câciu, într-un interviu telefonic pentru Bloomberg.
 
"Bineînțeles că schimbarea de perspectivă și de abordare cu privire la pandemie a avut un impact important, dar, spre deosebire de alți ani, am pompat și mulți bani în economie. Aș menționa doar ajutoarele pentru companiile mici și mijlocii și pentru sectorul agricol", a adăugat Câciu.
 
Câciu mai spune că această creștere va ajuta Guvernul să își atingă obiectivul "încă realist" al unui deficit bugetgar de 5,8% din PIB în acest an.
 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
erste
bt
bcr
ciprian dascalu
caciu
pib
crestere economica
ins