Averea fondatorului Amazon, cel mai bogat om din lume, trece de 200 miliarde dolari. Elon Musk intră în clubul celor cu averi de peste 100 miliarde dolari

Averea fondatorului Amazon, cel mai bogat om din lume, trece de 200 miliarde dolari. Elon Musk intră în clubul celor cu averi de peste 100 miliarde dolari
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 27 aug 2020

Averea fondatorului Amazon, antreprenorul american Jeff Bezos, a depășit, în premieră, pragul de 200 miliarde de dolari, în contextul în care acțiunile Amazon au urcat la nou maxim record.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În funcție de prețul acțiunilor de la închiderea tranzacțiilor miercuri, averea netă a lui Bezos este estimată la 205 miliarde de dolari. Cel mai bogat om din lume deține o participație de aproximativ 11% la Amazon, reprezentând peste 90% din totalul averii sale, potrivit Forbes.

Pe lângă participația la Amazon, Bezos deține publicația Washington Post și compania aerospațială Blue Origin și are investiții în mai multe proiecte private.

Palantir Technologies, al treilea cel mai valoros “unicorn” american, cu CIA și FBI printre clienți, se listează la bursă CITEȘTE ȘI Palantir Technologies, al treilea cel mai valoros “unicorn” american, cu CIA și FBI printre clienți, se listează la bursă

Aprecierea acțiunilor Amazon a propulsat și averea fostei sale soții, Mackenzie Bezos, care a devenit a doua cea mai bogată femeie în Indicele Miliardarilor calculat de Bloomberg, după moștenitoarea grupului de cosmetice L'Oreal, Francoise Bettencourt Meyers.

Mackenzie Bezos este acum a 14-a cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă estimată la 65,2 miliarde de dolari.

Elon Musk, șeful Tesla și al SpaceX, printre altele, a intrat în clubul persoanelor cu o avere de cel puțin 100 miliarde de dolari, alături de Bezos, Bill Gates, Mark Zuckerberg și francezul Bernard Arnault, cel mai bogat european.

Averea lui Musk a urcat la 101 miliarde de dolari miercuri, grație aprecierii acțiunilor Tesla la un nou nivel record, conferind producătorului de mașini electrice o capitalizare de peste 400 miliarde de dolari.

Indicele Bloomberg îl plasează pe Musk pe locul patru în topul global al miliardarilor.

În clasamentul Forbes, Musk ocupă poziția a cincea, după Bezos, Gates (116 miliarde dolari), Arnault (114 miliarde dolari) și Zuckerberg (111 miliarde dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
jeff bezos
elon musk
indicele miliardarilor bloomberg
clasament forbes
cei mai bogati oameni
topul miliardarilor
amazon
tesla