Averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, urcă la un nivel record

Averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, urcă la un nivel record
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 2 iul 2020

Averea fondatorului Amazon, antreprenorul american Jeff Bezos, a urcat la peste 171 miliarde de dolari, depășind vârful de aproape 168 miliarde de dolari atins în toamna anului 2008, potrivit Indicelui Miliardarilor calculat de Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
INTERVIU Daniel Slăvenie, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Daniel Slăvenie, despre premium în business

Cel mai bogat om al lumii are o avere netă pe hârtie de 171,6 miliarde de dolari, după ce acțiunile Amazon s-au apreciat, miercuri, până la prețul record de 2.878,70 dolari, conferind companiei o capitalizare de 1.380 miliarde de dolari.

Cea mai mare parte a averii lui Bezos provine din participația de 11% deținută la retailerul Amazon.

INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării” CITEȘTE ȘI INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării”

Titlurile companiei se apreciau cu 0,60% în tranzacțiile premarket joi.

ENGIE România lansează noi oferte comerciale CITEȘTE ȘI ENGIE România lansează noi oferte comerciale

De la începutul anului, averea lui Bezos s-a mărit cu 56,7 miliarde de dolari, în condițiile în care vânzările Amazon au crescut rapid pe fondul restricțiilor de deplasare impuse de autorități în contextul pandemiei.

În același interval, averea cumulată a celor mai bogate 500 de persoane din lume a crescut de la 5,91 trilioane la 5,93 trilioane de dolari.

Progrese în reglementarea recunoașterii faciale CITEȘTE ȘI Progrese în reglementarea recunoașterii faciale

Elon Musk, șeful Tesla și SpaceX, și-a majorat averea netă cu aproape 26 miliarde de dolari, a doua mare creștere la nivelul indicelui, în timp ce averea fondatorului popularei aplicații de videocall Zoom, Eric Yuan, a crescut de aproape patru ori, până la 13,1 miliarde de dolari.

Mackenzie Bezos, fosta soție a lui Jeff Bezos, care a primit un pachet de 4% din acțiunile Amazon la divorț, a devenit a doua cea mai bogată femeie din lume și a urcat pe locul 12 în indicele miliardarilor, cu o avere netă de 56,9 miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeff bezos
amazon
cel mai bogat om din lume
indicele miliardarilor
avere neta
elon musk
eric yuan