Compania americană de investiții Blackstone, acționar și în operatorul de pariuri Superbet, a strâns 11 miliarde dolari pentru un nou fond care va investi în companii din Asia.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Este al doilea fond care se focusează pe Asia și, comparativ cu primul, sumele atrase sunt de aproape 3 ori mai mari, conform Bloomberg.
Până acum, Blackstone a investit, în tranzacții din Asia, 20 de miliarde de dolari, din 2018.
Blackstone este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții ale lumii,,cu active în administrare de 512 miliarde dolari
Fondul a intrat în România și pe piața de logistică. În 2019, Blackstone a devenit acționar minoritar în Superbet.