China construiește mega-rafinării deși cererea de combustibili scade

China construiește mega-rafinării deși cererea de combustibili scade
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 oct 2020

China investește zeci de miliarde de dolari pentru a construi mega-rafinării, în contextul care cererea de combustibil va atinge valoarea maximă peste cinci ani, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Problemele și provocările sectorului energetic, afectat la fel ca multe alte domenii de criza generată în contextul pandemiei COVID-19, vor fi dezbătute pe larg de liderii celor mai importanți jucători în domeniu, alături reprezentanți ai autorităților, la Videoconferința - Energy Profit Forum - Energia post-coronavirus, organizată în data de 8 octombrie 2020. Mai multe detalii AICI

Noi detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum, videoconferinta transmisa in direct la Profit TV și organizată cu sprijinul Black Sea Oil & Gas, Complexul Energetic Oltenia, FPPG, E-INFRA (Nova Power & Gas), Nuclearelectrica, OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Uber ia în calcul preluarea Free Now, care deține și aplicația clevertaxi.ro CITEȘTE ȘI Uber ia în calcul preluarea Free Now, care deține și aplicația clevertaxi.ro

Astfel, China ar putea să inunde regiunea cu exporturi ieftine, scrie Agerpres.

Cel puțin patru proiecte de mega-rafinării, cu o capacitate de procesare de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi, adică mai mare decât cea a tuturor rafinăriilor din Marea Britanie laolaltă, sunt în prezent în construcție în China. Aceasta, deși începând din 2019 și până în prezent, capacitatea de rafinare a Chinei a crescut cu un milion de barili pe zi. Toate aceste capacități vor duce pe piață noi produse petroliere și plastic, chiar dacă grupul China National Petroleum Corp. se așteaptă ca această cerere de combustibil să atingă valoarea maximă în 2025, după care va începe să scadă din cauza extinderii vehiculelor electrice.

Acest decalaj între extinderea capacităților de rafinare și consumul de combustibil pune China în poziția în care ar putea deveni un și mai mare exportator de combustibil, punând în pericol operațiunile rafinăriilor din Coreea de Sud și până în Australia și Europa.

De la începutul acestui mileniu și până în prezent capacitatea de rafinare a Chinei s-a triplat, în condițiile în care gigantul asiatic a încercat să țină pasul cu creștere rapidă a consumului de motorină și benzină. În prezent China produce mai mult combustibil decât are nevoie, ceea ce înseamnă exporturi de aproape un milion de barili pe zi, adică aproape de volumul exporturilor Coreei de Sud și Indiei, susțin analiștii de la IHS Markit.

Noile mega-rafinării care sunt în prezent în construcție în zone precum Zhejiang, Jiangsu și Yantai vor fi orientate spre transformarea petrolului brut în produse petrochimice și plastic. Aceasta înseamnă o veste deosebit de proastă pentru rafinăriile din Taiwan și Coreea de Sud, care sunt concepute să aprovizioneze piața chineză de produse petrochimice, subliniază Harry Liu, director pentru piețele petroliere la IHS Markit.

Chiar dacă noile mega-rafinării se vor concentra pe producția de plastic, și mai puțin pe combustibili de transport, supra-oferta de produse petroliere va trebui să fie vândută undeva. În aceste condiții, traderii din regiune se așteaptă ca rafinăriile chineze să exporte combustibili tocmai în Australia, Europa și chiar SUA. Aceste exporturi vor afecta cota de piață a rafinăriilor actuale, ceea ce ar putea obliga închiderea nor rafinării mai mic din China dar și a altora din Japonia și Australia.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
rafinarii