Danezii pot obține credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă zero

Danezii pot obține credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă zero
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 ian 2021

O bancă din Danemarca, țara cu cea mai lungă perioadă în care dobânda de politică monetară a băncii centrale este negativă, a început să ofere credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă fixă zero, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Începând de marți, clienții din Danemarca ai băncii Nordea Bank pot obține astfel de credite, care au un cupon mai mic decât cel pentru titlurile de stat pe 10 ani emise de Trezoreria SUA, scrie Agerpres.

Tranzacția prin care Hidroelectrica preia a unui parc eolian dobrogean deținut de 6 municipalități germane a intrat în analiza Concurenței CITEȘTE ȘI Tranzacția prin care Hidroelectrica preia a unui parc eolian dobrogean deținut de 6 municipalități germane a intrat în analiza Concurenței

În contextul mondial actual Danemarca se diferențiază prin faptul că a păstrat mai mult decât orice altă țară o dobândă negativă de politică monetară. În 2012, Banca centrală din Danemarca a decis să reducă dobânda de referință la un nivel mai mic de zero iar de atunci încoace debitorii danezi s-au bucurat de o scădere continuă a costurilor cu împrumuturile.

Ideea, care odată părea de neconceput, să te împrumuți pentru două decenii fără să plătești dobânzi, vine într-un moment în care oficialii băncilor centrale evită să majoreze costul creditului. Potrivit unei analize efectuate de Bloomberg, nicio mare bancă centrală din Occident nu va majora dobânzile în acest an.

De asemenea, Danske Bank A/S, cea mai mare bancă din Danemarca, analizează posibilitatea de a emite obligațiuni pe 20 de ani fără dobândă.

În urmă cu câțiva ani, băncile din Danemarca au fost primele care au emis obligațiuni pe 20 de ani cu cupon 0%, în condițiile în care interesul investitorilor pentru zone sigure în care să își plaseze banii a dus la scăderea dobânzilor pe piața de obligațiuni din Danemarca. Ar fi pentru prima dată când un astfel de produs revine pe piață.

"Cererea există", spune Lisa Bergmann, economist șef la Nordea Kredit, care susține că aceste obligațiuni ar putea să genereze o cerere record.

viewscnt
Afla mai multe despre
credite ipotecare
danemarca