Economia Italiei ar putea crește cu 6,4% anul acesta

Economia Italiei ar putea crește cu 6,4% anul acesta
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 dec 2021

Italia, a treia economie a zonei euro, se va redresa probabil în urma pandemiei de COVID-19 mai rapid decât s-a estimat anterior, înregistrând un avans de 6,4% anul acesta, conform grupului de lobby al angajatorilor, Confindustria, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rezultatele solide din trimestrul trei din 2021 ar trebui să permită o expansiune de 6,3% - 6,4% anul acesta, peste previziunile oficiale, de 6%. Ritmul va fi menținut, chiar dacă se va înregistra o încetinire în trimestrul patru din 2021, din cauza penuriei de materii prime și a incertitudinilor privind creșterea numărului de infecții, apreciază Confindustria.

Italia este printre țările cele mai afectate de pandemie, economia înregistrând un declin record de 8,9% în 2020. Măsurile guvernamentale de sprijin pentru afaceri și gospodării au permis supraviețuirea majorității companiilor și revenirea pe creștere, atât Banca Centrală a Italiei cât și Ministerul de Finanțe previzionând recent o expansiune probabil peste 6% în 2021, scrie Agerpres.

EXCLUSIV Notificări trimise. Posesorii de contoare inteligente care depășesc puterea aprobată - deconectați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Notificări trimise. Posesorii de contoare inteligente care depășesc puterea aprobată - deconectați

Datele Confindustria arată că economia ar urma să revină la nivelul de dinaintea pandemiei până în primul trimestru din 2022, pe fondul creșterii încrederii consumatorilor și a majorării consumului, în urma sporirii economisirii în 2020, când restricțiile au afectat cheltuielile gospodăriilor.

Principalul risc la adresa creșterii economice îl reprezintă majorarea prețurilor energiei, care erodează marjele de profit ale companiilor și reduce cheltuielile gospodăriilor, avertizează Confindustria.

În septembrie, Guvernul italian a îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei în acest an la 6%, față de prognoza de 4,5% din aprilie, în urma redresării solide după criza provocată de pandemia de COVID-19.

Executivul de la Roma a actualizat și îmbunătățit Documentul economic și financiar (DEF), care stabilește obiectivele privind finanțele publice și economia în perioada 2021-2024.

Astfel, nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să se situeze la 153,5% în 2021, o reducere față de nivelul de 159,8% previzionat în aprilie. Datoria Italiei este a doua cea mai ridicată din UE, după cea a Greciei. Până în 2024, nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să scadă la 146,1%, iar deficitul să se reducă la 9,4% din PIB anul acesta (de la 11,8% previzionat în aprilie), la 5,6% din PIB în 2022 și la 3,9% din PIB în 2023.

Reducerea deficitului va permite cheltuieli suplimentare de 1,2% din PIB, sau aproximativ 22 miliarde de euro.

Pe ansamblul anului viitor, Guvernul se așteaptă la o creștere a PIB-ului de 4,7%, față de estimarea de 4,8% din aprilie. De asemenea, economia ar urma să înregistreze o creștere de 2,8% în 2023 și de 1,9% în 2024.

Cadrul economic "arată mult mai bine decât am crezut în urmă cu cinci luni. Există încredere în Italia, în rândul nostru, dar și în restul lumii", a apreciat premierul Mario Draghi, la prezentarea Documentului economic și financiar. Acesta indică riscurile la adresa perspectivelor economice, inclusiv evoluția pandemiei, deficitul de materii prime și recenta creștere a prețurilor energiei.

Anul trecut, Italia a reportat un deficit de 9,5% din PIB, cel mai ridicat din anii 1990, în timp ce datoria publică a urcat la 155,6% din PIB, de la 134,6% din PIB în 2019.

Autoritățile de la Roma au ca obiectiv reducerea deficitului și a datoriei ca procent din PIB în 2021 și în anii următori.

viewscnt
Afla mai multe despre
italia
economie