Era Goldilocks a economiei Poloniei, aproape de final. Inflația începe să își arate colții

Era Goldilocks a economiei Poloniei, aproape de final. Inflația începe să își arate colții
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 17 iun 2019

Cu un ritm rapid de creștere economică și o rată a inflației mai aproape de cea a unei piețe dezvoltate decât a uneia emergente, Polonia a fost ani de zile invidia Europei. Inflația începe însă să își arate colții, iar Polonia este pe cale să își piardă statutul de economie Goldilocks – nici prea caldă, nici prea rece – generat de combinația echilibrată dintre PIB, șomaj și inflație.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Revenirea inflației pe un trend ascendent marchează sfârșitul unei ere pentru singura economie din Uniunea Europeană care nu a intrat în recesiune în timpul crizei financiare globale din 2008, scrie Bloomberg.

Economia Poloniei a avansat de atunci cu aproximativ 5% pe an, în timp ce inflația și șomajul s-au menținut la un nivel redus.

Țările Baltice sunt expuse în continuare riscurilor de spălare a banilor rusești CITEȘTE ȘI Țările Baltice sunt expuse în continuare riscurilor de spălare a banilor rusești

În comparație, România și alte state din regiune înregistrează creșteri economice mai rapide, însă acompaniate de inflația aferentă. Cehia are o inflație mai temperată, dar o economie mai puțin vioaie.

În aprilie, rata anuală a inflației din Polonia a depășit 2% pentru prima oară după șase luni, iar în mai accelerat la 2,3%, unii analiști estimând că va atinge 3,5% până la finele anului și că va rămâne în jurul acestui nivel o perioadă mai lungă.

“Polonia părea din ce în ce mai mult o anomalie, chiar și în contextul din Europa Centrală și de Est. Inflația dă, în sfârșit, semne de viață”, a comentat Pasquale Diana, economist la Morgan Stanley.

Pe termen mediu, inflația se va stabiliza, probabil, în jurul unei rate de 2,5%, în timp ce creșterea PIB va încetini la 3,5% pe an, potrivit lui Nigel Rendell, senior analist la Medley Global Advisors. Chiar și fără creșterea costurilor de finanțare, constrângerile bugetare și scăderea preconizată a finanțării din partea UE vor afecta negativ economia și vor face din Polonia o destinație de investiții “un pic mai puțin atractivă”, consideră analistul.

“Polonia se îndreaptă, probabil, către un model ceva mai sustenabil – se pare că va fi o aterizare lină”, a adăugat Rendell.

Proiecțiile analiștilor diferă de cele ale băncii centrale poloneze. La cea mai recentă ședință de politică monetară, guvernatorul Adam Glapinski a respins scenariul accelerării inflației peste nivelul țintit de bancă, estimând că rata anuală a inflației va atinge un vârf de 3%, după care va reintra pe o traiectorie descendentă.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
economie goldilocks
inflatie