Oficialii români sunt îngrijorați de faptul că scenele din spitalele italiene supraaglomerate din primele săptămâni ale pandemiei devin realitate în țara lor.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pe fondul unei ezitări persistente în ceea ce privește vaccinarea, cei 19 milioane de locuitori ai națiunii sunt pe locul al doilea în topul celor mai puțin vaccinați din Uniunea Europeană, iar statul a înregistrat cele mai multe decese din blocul comunitar în ultima săptămână, scrie Bloomberg, care notează că România înregistrează aproximativ 15.000 de cazuri noi pe zi.
Situația din Italia de anul trecut pare să se apropie: cozi de ambulanțe așteaptă deja în fața spitalelor pentru a lăsa pacienții, care sunt apoi tratați pe holuri sau trebuie să împartă măștile de oxigen distribuite de medici epuizați.