Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul Verdi pentru a evita noi greve

Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul Verdi pentru a evita noi greve
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 aug 2022

Compania aeriană germană Lufthansa și sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajați de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acordul anunțat joi seara prevede că salariul angajaților de la sol va crește cu cel puțin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finele anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% și 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă față creșterii facturilor la energie, scrie Agerpres.

Proprietarul Facebook explorează o vânzare de obligațiuni, prima din istoria gigantului american CITEȘTE ȘI Proprietarul Facebook explorează o vânzare de obligațiuni, prima din istoria gigantului american

"Rezultatul include compensații pentru inflație și majorări suplimentare ale salariilor reale. Pentru noi a fost important să ajungem la un echilibru adevărat pentru a-i proteja pe angajați în această situație economică dificilă", a declarat negociatorul șef de la Verdi, Christine Behle.

Acordul cu personalul de la sol vine după ce luna trecută Lufthansa a decis să anuleze aproape toate zborurile pe care le avea programate în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri au fost afectați ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre și dinspre aeroportul Frankfurt și altor 345 de zboruri spre și dinspre aeroportul Munchen.

Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloților. Membri acestui sindicat au votat deja în favoarea declanșării unei greve dar nu au stabilit încă data. O grevă a piloților la cea mai mare companie aeriană europeană ar crea noi probleme în transportul aerian de pe continent, în condițiile în care aeroporturile și companiile aeriene au probleme în a face față creșterii explozive a numărului de călători comparativ cu încetinirea provocată de pandemie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
greva