Marea Britanie anunță noi restricții în contextul pandemiei, pentru o perioadă de 6 luni

Marea Britanie anunță noi restricții în contextul pandemiei, pentru o perioadă de 6 luni
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 22 sep 2020

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat, marți, noi măsuri menite să încetinească răspândirea infecțiilor cu Covid-19 în Marea Britanie, estimând că restricțiile ar putea fi menținute pe o perioadă de șase luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit noilor restricții, angajații vor lucra de acasă, unde este posibil, restaurantele și pub-urile se vor închide la 10 seara, iar utilizarea măștilor va fi obligatorie pentru pasagerii care călătoresc cu taxiul și pentru angajații din retail și sectorul ospitalității, scrie Bloomberg.

Școlile și unitățile sanitare vor rămâne deschise, iar lucrătorii care furnizează servicii considerate esențiale sunt încurajați în continuare să se prezinte la locurile de muncă.

Cehia impune restricții mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus CITEȘTE ȘI Cehia impune restricții mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Măsuri similare vor fi luate și în Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

“Acesta este momentul în care trebuie să acționăm”, a spus Johnson în Parlamentul britanic, în contextul în care cazurile de infecție cu Covid-19 din țară au crescut accelerat în ultimele zile. Prin noile măsuri, guvernul “poate proteja economia de măsurile mult mai severe și costisitoare care ar deveni necesare în mod inevitabil mai târziu”, a precizat el.

Premierul britanic a estimat că restricțiile ar putea fi menținute timp de 6 luni în absența unor progrese majore în dezvoltarea unui vaccin sau a unui tratament eficient pentru Covid-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

“Nu vom precupeți niciun efort în dezvoltarea vaccinurilor, tratamentelor și a noilor forme de testare în masă, dar dacă nu vom face un progres palpabil, ar trebui să presupunem că restricțiile pe care le-am anunțat vor rămâne, probabil, în vigoare timp de șase luni”, a spus Johnson, citat de Reuters.

Johnson a avertizat că guvernul va lua măsuri suplimentare dacă restricțiile anunțate astăzi nu vor duce la scăderea cazurilor de infecție cu Covid-19.

Potrivit estimărilor consilierilor guvernamentali, numărul cazurilor de infecție ar putea crește la 50.000 pe zi până la mijlocul lunii octombrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
boris johnson
restrictii pandemie
coronavirus