Operatorul de jocuri de noroc 888 Holdings, prezent și în România, suspendă conturi VIP și anunță demisia CEO-ului. Acțiunile se prăbușesc

Operatorul de jocuri de noroc 888 Holdings, prezent și în România, suspendă conturi VIP și anunță demisia CEO-ului. Acțiunile se prăbușesc
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 30 ian 2023

888 Holdings, printre cei mai mari operatori de jocuri de noroc online, prezent și în România, a suspendat unele conturi din Orientul Mijlociu, pe fondul nerespectării protocoalelor împotriva spălării banilor, și a anunțat că directorul general va părăsi compania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile companiei s-au prăbușit cu până la 29% pe bursa de la Londra în urma informațiilor, cel mai mare declin zilnic din ultimii 16 ani.

888 Holdings a demarat o anchetă internă după ce a constatat că practicile sale privind cunoașterea clientelei și procedurile de combatere a spălării banilor nu au fost respectate pentru clienții VIP din Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Bloomberg.

GRAFIC Problemele se adâncesc pentru conglomeratul miliardarului indian Adani. Grupul pierde 72 miliarde de dolari din valoarea de piață în 3 zile CITEȘTE ȘI GRAFIC Problemele se adâncesc pentru conglomeratul miliardarului indian Adani. Grupul pierde 72 miliarde de dolari din valoarea de piață în 3 zile

Clienții VIP cheltuiesc, de obicei, sume foarte mari de bani jucând și pot primi o atenție specială din partea operatorilor.

Board-ul 888 Holdings a precizat că abaterile de la procedurile împotriva spălării banilor par să fie limitate la piețele din Orientul Mijlociu, estimând că suspendarea activităților jucătorilor VIP din regiune va avea un impact de sub 3% în totalul veniturilor.

Separat, 888 Holdings a anunțat că directorul general, Itai Pazner, va părăsi compania cu efect imediat, în timp ce directorul financiar, Yariv Dafna, care urma să plece din companie în martie, a agreat să rămână în funcție până la finele anului.

Acțiunile companiei consemnau un declin de 26% pe bursa londoneză în jurul orei 14:30, după ce anterior s-au corectat cu până la 29%, cel mai mare declin zilnic începând cu anul 2006.

Ancheta privind nerespectarea practicilor interne împotriva spălării banilor reprezintă o nouă lovitură pentru operatorul britanic de jocuri de noroc, care și-a văzut valoarea de piață prăbușindu-se de la un vârf de 1,78 miliarde de lire sterline (2,2 miliarde de dolari) în 2021 la aproximativ 333 de milioane de lire sterline.

Creditorul de criptomonede Nexo, condus de un fost parlamentar bulgar, anchetat pentru spălare de bani și încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei CITEȘTE ȘI Creditorul de criptomonede Nexo, condus de un fost parlamentar bulgar, anchetat pentru spălare de bani și încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei

Compania s-a împrumutat masiv pentru a cumpăra operațiunile din afara SUA ale rivalului William Hill International, la o valoare de întreprindere de 2,2 miliarde de lire sterline, iar analiștii au avertizat de atunci că cheltuielile cu dobânzile îi vor afecta profitul.

888 Holdings a intrat pe piața jocurilor de noroc din România în 2015, după ce a primit autorizație temporară de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pentru trei dintre mărcile proprii - 888poker, 888casino și 888sport.

În 2016, 888 Holdings a obținut autorizație definitivă de funcționare în România și a lansat servicii localizate pentru jucătorii români, grupând cele trei mărci sub umbrela 888.ro.

Pe lângă site-ul 888.ro, compania deține în România dezvoltatorul de software Sparkware Technologies.

viewscnt
Afla mai multe despre
888 holdings
conturi vip orientul mijlociu
spalare bani
ancheta interna
actiuni 888
demisie ceo