Problemele din aeroporturi îi direcționează pe călătorii de business spre trenuri

Problemele din aeroporturi îi direcționează pe călătorii de business spre trenuri
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iul 2022

Călătorii în interes de afaceri încep să umple trenurile Eurostar International Ltd., care fac legătura între Marea Britanie și Europa continentală, în condițiile în care aeroporturile și companiile aeriene anulează mii de zboruri din cauza crizei de personal, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Compania Eurostar, operatorul trenurilor de mare viteză care fac legătura între Londra și Paris prin tunelul de sub Canalul Mânecii, a anunțat luni că numărul de clienți de tip corporate a revenit la 70% din nivelul de dinaintea pandemiei, chiar dacă operatorul oferă în continuare doar 75% din cursele pe care le oferea în 2019, scrie Agerpres.

EXCLUSIV Prima Development Group a achiziționat ultima fază din proiectul Belvedere Residences de la London Partners CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prima Development Group a achiziționat ultima fază din proiectul Belvedere Residences de la London Partners

"Călătoriile în interes de afaceri și-au revenit mai rapid decât ne așteptam. Suntem încrezători că această tendință va continua și după sezonul estival", a declarat directorul comercial de la Eurostar, Francois Le Doze.

Aeroporturile din mai multe orașe deservite de trenurile Eurostar trec printr-o perioadă dificilă în contextul în care au probleme în a angaja personal sau trebuie să facă față grevelor pentru salarii mai mari. Aeroporturile Heathrow și Gatwick din Londra, precum și aeroportul Schiphol din Amsterdam, au renunțat la o parte din zborurile planificate pentru restul verii, în timp ce aeroportul Charles de Gaulle din Paris, cel mai aglomerat aeroport din Franța, a fost afectat de o serie de greve ale personalului.

Eurostar controlează deja 80% din piața călătoriilor directe între Londra și Paris sau Londra și Bruxelles, iar în prezent vrea o cotă mai mare pe noua rută spre Amsterdam, odată cu introducerea celei de a patra curse pe zi, în luna septembrie, când va dobândi o capacitate egală cu cea oferită de 18 avioane de pasageri.

Un purtător de cuvânt de la Eurostar a spus că operatorul feroviar ar putea umple cu ușurință mai multe trenuri, pe baza cererii actuale, dar a decis să continue cu planurile care vizează o majorare graduală a serviciilor, în ideea de a evita problemele cu care se confruntă industria transportului aerian.

Un alt motiv care îi direcționează pe clienții de business spre trenurile Eurostar are legătură cu inițiativele companiilor spre reducerea amprentei de carbon, astfel că, potrivit datelor Eurostar, numărul conturilor de tip corporate pe care le gestionează în mod direct este cu 40% mai mare decât în 2019.

Compania Eurostar este deținută în proporție de 55% de SNCF, compania națională de căi ferate din Franța, restul acțiunilor fiind deținute de Caisse de dépot et placement du Québec (30%), fondul britanic Hermes Infrastructure (10%) și compania națională de căi ferate din Belgia (5%).

Înaintea pandemiei, Eurostar oferea între 15 și 18 curse pe zi între Londra și Paris și aproximativ zece pe ruta Londra - Bruxelles, dintre care trei erau prelungite până la Amsterdam.

viewscnt
Afla mai multe despre
avioane
trenuri