Șeful UniCredit, favorit pentru preluarea conducerii HSBC

Șeful UniCredit, favorit pentru preluarea conducerii HSBC
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 feb 2020

Directorul general al UniCredit SpA, Jean Pierre Mustier, este unul dintre principalii candidați la conducerea celui mai mare grup bancar european, HSBC Holdings Plc, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Mustier, de naționalitate franceză, este în negocieri cu banca, dar Consiliul de Administrație al HSBC încă nu a luat o decizie, luând în considerare și alți candidați, inclusiv directorul interimar al HSBC, Noel Quinn, susțin sursele, anunță Agerpres.

Primul Airbus A380 va fi trimis la reciclare CITEȘTE ȘI Primul Airbus A380 va fi trimis la reciclare

Un purtător de cuvânt al lui Mustier nu a dorit să comenteze informația, la fel procedând și purtătorul de cuvânt al HSBC.

În urma informațiilor, acțiunile UniCredit au scăzut joi cu 4,1% la Bursa de la Milano, astfel încât capitalizarea bursieră a celei mai mari bănci italiene se situa la 30,7 miliarde de euro (33,2 miliarde de dolari).

Grupul bancar britanic HSBC a anunțat că va desființa 35.000 de locuri de muncă, pe fondul rezultatelor financiare în scădere. Totodată, banca va va elimina active în valoare de 100 de miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
hsbc