VIDEO Amsterdamul va inaugura o parcare subacvatică pentru 7.000 de biciclete, pentru care a cheltuit 60 de milioane de euro

VIDEO Amsterdamul va inaugura o parcare subacvatică pentru 7.000 de biciclete, pentru care a cheltuit 60 de milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2023

Țările de Jos sunt renumite în întreaga lume pentru infrastructura excelentă pentru biciclete, însă noua parcare inaugurată la Amsterdam duce obsesia olandezilor pentru biciclete la un nou nivel, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Capabilă să adăpostească 7.000 de biciclete, la un cost de 60 de milioane de euro, noua parcare amplasată în apropiere de gara centrală din Amsterdam nu este cea mai mare parcare de biciclete din Țările de Jos. Însă are o caracteristică ce o face unică: este amplasată în întregime sub apă, scrie Agerpres.

VIDEO PROFIT LIVE Claudia Chirilescu, fondator Spoon: Lucrurile se schimbă cu o dinamică aproape amețitoare. VIDEO este regele în momentul de față CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Claudia Chirilescu, fondator Spoon: Lucrurile se schimbă cu o dinamică aproape amețitoare. VIDEO este regele în momentul de față

Parcarea pentru biciclete care va fi inaugurată face parte dintr-un efort mai amplu de a reconfigura spațiul vast dar extrem de aglomerat din fața gării centrale din Amsterdam, locul pe unde trenurile și, înaintea lor, navele de pasageri intrau în oraș. Acest spațiu a suferit un amplu proces de transformare începând din 2017 astfel că spațiul de deasupra a fost luat de la automobile și conferit pietonilor și bicicliștilor, în timp ce unele drumuri au fost eliberate pentru a face loc apelor. Grație acestor modificări, apa înconjoară acum în întregime gara centrală din Amsterdam iar în subteran a fost construită o nouă stație de metrou, inaugurată în 2018, și noua parcarea pentru biciclete. Pe tot parcursul celor patru ani de lucrări, traficul dinspre oraș spre gară, pe unde trec zilnic 200.000 de utilizatori de tren și metrou, a rămas deschis.

Toate aceste eforturi pentru o parcare destinată bicicletelor pot părea incredibile după standardele internaționale dar nu și în Țările de Jos. Parcări uriașe pentru biciclete în apropierea gărilor sunt din ce în ce mai frecvente în această țară. Cea mai mare parcare de acest fel, capabilă să adăpostească peste 12.000 de biciclete, este la Utrecht, al patrulea cel mai mare oraș din Țările de Jos, oraș unde ponderea bicicletelor în transportul modal este de 51%, față de 32% în cazul Amsterdamului.

Semnal îngrijorător pentru economie: lumea folosește mai puține cutii de carton CITEȘTE ȘI Semnal îngrijorător pentru economie: lumea folosește mai puține cutii de carton

Toate aceste facilități s-au răspândit la nivel național pentru că orașele din Țările de Jos sunt concentrate pe nevoia de a crește numărul călătoriilor efectuate cu bicicleta: extinzând posibilitatea unor deplasări fără automobile prin realizarea unor conexiuni facile între infrastructura de biciclete și tranzitul feroviar.

„Datele din Amsterdam și regiunile urbane din Țările de Jos arată că pentru reducerea călătoriilor cu autoturismul este nevoie de ceva mai mult decât concentrarea pe biciclete. Pentru a reduce dependența de mașini ai nevoie de biciclete plus un sistem de transport public de mare capacitate, mare eficiență și cu frecvență ridicată”, spune Meredith Glaser, director la Urban Cycling Institute din Amsterdam.

Prin facilitarea parcării bicicletelor în siguranță în apropiere de gara centrală, Amsterdam încurajează mai mulți călători să folosească trenul, atât pentru navetă cât și pentru călătoriile mai îndepărtate în afara orașului. Tarifele mici sunt un alt avantaj. Utilizarea unui loc în parcarea pentru biciclete este gratuit în primele 24 de ore și apoi costă doar 1,35 euro pe zi.

În concluzie, cheltuirea a 60 de milioane de euro pentru o parcare subterană pentru biciclete poate părea un lux pentru majoritatea orașelor însă în cazul Amsterdamului este mai degrabă o decizie solidă de investiții în infrastructură. „Este o picătură în ocean comparativ cu investițiile în extinderea autostrăzilor” spune Meredith Glaser, „ca să nu mai vorbim de costul ambuteiajelor, accidentelor rutiere și dependenței de automobile”.

VIDEO Gemeente Amsterdam

viewscnt
Afla mai multe despre
amsterdam
biciclete